Organizatorii UNTOLD si-au propus ca in baza acordului de manifestare publica sa vina in sustinerea comunitatii locale si sa acopere integral costurile de reamenajare a Parcului Central si a parcului din vecinatatea Hotel Sport, reamenajare necesara atat in urma organizarii festivalului UNTOLD cat si din cauza unor factori indepedenti (canicula din ultima perioada, organizarea in parc a altor evenimente, uzura normala a parcului de peste an, etc).

Astfel, Primaria Municipiului Cluj-Napoca a stabilit necesarul lucrarilor de modernizare: pregatire teren si suprainsamantare, fertilizare teren, inlocuire pavaj, inlocuire banci, inlocuire rigole, inlocuire stalpi de iluminat public, inlocuire cosuri de gunoi, plombare gropi etc. Costurile totale se ridica la suma de 282.354 lei si vor fi suportate integral de catre organizatorii UNTOLD. Lucrarile vor fi realizate in perioada 16 august – 15 septembrie 2017.

”Untold isi propune sa investeasca anual in dezvoltarea si infrumusetarea Parcului Central, sa devina un exemplu si un catalizator pentru toti organizatorii de evenimente care folosesc parcul, invitandu-i ca alaturi de organizatorii festivalului sa contribuie anual in dezvoltarea si infrumusetarea acestuia, astfel incat sa devina unul din cele mai frumoase spatii verzi si de relaxare din Romania”, se arata intr-un comunicat transmis de organizatorii festivalului UNTOLD.

Festivalul Untold s-a desfasurat in perioada 3 – 6 august la Cluj-Napoca, la eveniment participand, in total, peste 330.000 de persoane, venite din intreaga lume.