Incidentul s-a petrecut duminica noaptea, in jurul orei 2:00, in localitatea Ciorogarla din judetul Ilfov. O tanara, in varsta de 15 ani a sunat la 112 si a cerut ajutor Politiei dupa ce tatal sau vitreg ar fi incercat sa o violeze, noteaza mediafax.ro.

Un echipaj s-a deplasat la adresa, iar in momentul in care i s-a cerut sa se legitimeze, tatal vitreg al tinerei a devenit agresiv si a refuzat sa ii insoteasca pe politisti la sectie, pentru a lamuri acuzatia de tentativa de viol.

Barbatul a refuzat sa se supuna ordinelor, iar politistii au incercat sa il imobilizeze. In acest timp, individul s-a opus, a spart un pahar si l-a taiat pe unul dintre politisti la mana, iar pe celalalt l-a muscat, reusind astfel sa fuga.

Politia il cauta pe agresor, iar procurorii au demarat o ancheta privind comiterea faptelor de ultraj si tentativa de viol.