"M-a frapat teribil atitudinea dlui Mugur Ciuvica. Eu l-am auzit spunand cu o degajare uluitoare ca Vlad s-ar putea descurca si fara mine in spital, in Italia.

In primul rand, conform legii italiene imi e interzis sa-mi las copilul singur in spital. In plus, din pacate, copilul meu nu s-a nascut poliglot! E un copil de 7 ani si jumatate care nu intelege italiana si nu se exprima in italiana! Cum ar putea sta in spital singur? Cum??? La spitalul din Roma toti copiii pana la 18 ani sunt permanent insotiti de parinti! Dl Ciuvica stie, de exemplu, ca pana la o interventie chirurgicala programata peste o luna, copilul meu nu are voie sa stea in picioare sau sa mearga?

Copilul meu e in scaun cu rotile de trei luni de zile. Cum se duce la wc? Cum se spala? Cum isi ia ligheanul ca sa vomite dupa chimioterapie? La asta ar trebui sa raspunda dl Ciuvica, insa inainte de asta ar trebui sa puna mana sa citeasca legile din tari civilizate! Iar celor care-si dau cu parerea si spun ca se face chimioterapie si in Romania si ca nu trebuia sa plec, le spun atat: Am plecat la indemnul unor medici romani, pe banii mei, cu un card european de sanatate la care am dreptul pt ca am cotizat!

Inainte sa va dati cu parerea, asigurati va ca stiti despre ce vorbiti!
Cat despre legile de la noi referitoare la concediu medical pt ingrijirea copilului bolnav, nu prea e nimic decent de spus... Sa-mi spuna insa cei care au facut actuala lege care e diferenta intre un copil de 6 ani si 11 luni si unul de 7 ani si 2 zile. Eu n-o sesizez... Probabil nu ma duce capul... Pentru ca o diferenta trebuie sa fie, una substantiala chiar, din moment ce legea din Romania ii trateaza complet diferit!", a scris Magda Vasiliu, pe pagina sa de Facebook.


Stirista se afla in Italia cu baietelul ei, bolnav de cancer si, in urma cu cateva zile, si-a manifestat nemultumirea cu privire la birocratia din sistemul medical romanesc. Magda Vasiliu nu isi poate lua concediu medical, pentru a putea sta cu Vlad in spital, deoarece legea romaneasca o obliga sa se prezinte personal la medicul de familie si, in plus, sa faca in Romania analize care sa arate ca cel mic are cancer. Asta, desi medicii din Italia il trateaza de cateva luni de aceasta boala.