Descrise de Einstein, undele gravitationale nu au fost niciodata atat de aproape de a fi detectate de om. Satelitul european Lisa Pathfinder, conceput pentru a deschide calea spre detectarea acestor deformari ale vectorului spatiu-timp, cauzate de forta de gravitatie, a ajuns pe prima sa orbita prestabilita, dupa ce a fost lansat cu ajutorul unei rachete Vega, a anuntat compania Arianespace.

Aceasta a fost cea de-a sasea lansare pentru acest lansator european usor, care a zburat in spatiu pentru prima data in februarie 2012. Toate cele sase misiuni efectuate cu lansatorul Vega au fost reusite.

Vega a decolat joi, la ora 07.04 (ora Romaniei, n.r.), din Kourou, asa cum era prevazut. Programata initial pentru miercuri, lansarea a fost amanata din cauza unei probleme tehnice temporare la nivelul superior al rachetei.

La finalul celor sase manevre de ridicare a orbitei, ce vor fi efectuate pe parcursul urmatoarelor doua saptamani, Lisa Pathfinder va calatori apoi in spatiu timp de sase saptamani pentru a atinge orbita sa operationala, situata la aproximativ 1,5 milioane de kilometri de Terra, in directia Soarelui.

Lisa Pathfinder reprezinta o misiune a Agentiei Spatiale Europene (ESA), conceputa pentru a pregati calea spre un viitor observator spatial care va avea misiunea de a detecta faimoasele unde gravitationale, descrise intr-o teorie formulata de Albert Einstein.

In urma cu un secol, celebrul fizician a demonstrat in calculele sale ca, sub efectul fortei gravitationale, materia aflata in miscare curbeaza vectorul spatiu-timp. Ea declanseaza unde care se deplaseaza prin spatiu la fel ca valurile de mica intensitate provocate la suprafata apei de caderea unei pietre, scrie MEDIAFAX.