Nestemata respectiva este a doua ca marime din lume dupa celebrul diamant Cullinan, descoperit in Africa de Sud in 1905, scrie MEDIAFAX.
Botswana este al doilea producator de diamante mondial, iar compania Lucara a spus ca diamantul de 1.111 carate reprezinta cea mai mare piatra pretioasa descoperita vreodata in aceasta tara.
Potrivit site-ului lexpress.fr, diamantul din Botswana este incolor, are marimea unei mingi de tenis si dimensiunile de 65 milimetri x 56 milimetri x 40 milimetri, a precizat compania Lucara Diamond, care are sediul general in orasul Vancouver din provincia canadiana Columbia britanica.
Nestemata a fost descoperita in mina Karowe, aflata in partea de centru-est a Botswanei.
Diamantul Cullinan a avut 3.106 carate si a fost descoperit in apropiere de Pretoria, in Africa de Sud, in 1905. Nestemata respectiva a fost taiata in mai multe fragmente, iar doua dintre acestea - Great Star of Africa si Lesser Star of Africa - fac parte din bijuteriile Coroanei Britanice.
Reprezentantii companiei Lucara Diamond au anuntat ca au extras din mina Karowe, tot in aceasta saptamana, alte doua diamante de mari dimensiuni - unul de 813 carate si cel de-al doilea de 374 de carate.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un diamant spectaculos, cel mai mare din ultimul secol, descoperit in Botswana.