Sonda este deja pe drum catre centrul de lansare, in provincia Sichuan (sud-vestul Chinei), potrivit comunicatului emis de administratia chineza de stat care raspunde de programele stiintifice privind apararea nationala, citat de MEDIAFAX.

Un astfel de modul orbital, destinat revenirii pe Terra, trebuie construit astfel incat sa reziste temperaturilor foarte inalte provocate de frecarea cu aerul la reintrarea in atmosfera.

Sonda spatiala va permite testarea tehnologiilor care vor fi apoi utilizate in cadrul misiunii Chang'e-5 (numita dupa zeita Lunii din mitologia chineza), in cursul careia China intentioneaza prelevarea de esantioane de sol de pe Luna, potrivit agentiei China Noua.

Administratia de la Beijing, care se confrunta cu o slaba dezvoltare tehnologica, considera ca programul sau spatial scump este un simbol al includerii Chinei printre marile puteri din domeniul industriei spatiale.

In 2013, un modul de explorare spatiala chinezesc - numit "Iepurele de Jad" ("Yutu" in mandarina) - a efectuat o aselenizare usoara, dupa ce a intampinat cateva probleme mecanice, in cadrul misiunii Chang'e-3.

Acest tip de aselenizare a mai fost efectuat doar de misiuni ale Statelor Unite ale Americii si fostei Uniuni Sovietice, cea realizata in 2013 fiind prima dupa 37 de ani.

Programul spatial chinez, controlat de armata, prevede, de asemenea, instalarea pe orbita, inainte de 2020, a unei statii spatiale permanente si, in cele din urma, trimiterea unui om pe Luna.

Un important oficial al programului spatial chinez vorbea, in 2012, despre intentia Chinei de a preleva esantioane de pe suprafata planetei Marte inainte de 2030.