Potrivit huffingtonpost.com, cercetatorii de la Universitatea de Agricultura din China de Sud au reusit aceasta performanta insolita prin injectarea unei proteine fluorescente, extrasa din ADN-ul unor meduze, in embrionii de porc, obtinand astfel in laborator 10 purcelusi care stralucesc in nuante de verde, scrie MEDIAFAX.
Aceeasi tehnica a fost utilizata in Turcia, la inceputul acestui an, pentru a crea primii iepurasi care stralucesc in intuneric. In aceeasi tara se lucreaza in prezent pentru obtinerea unor oi "fluorescente".
Oamenii de stiinta nu creeaza aceste animale de ferma pentru a obtine un fel de "decor de sezon". Scopul cercetatorilor este acela de a inventa o metoda eficienta si ieftina pentru a putea introduce in corpul uman o gena cu efecte benefice cu scopul de a trata o serie de maladii genetice.
Medicul Stefan Moisyadi de la Universitatea din Hawaii spune ca aceasta tehnica va fi benefica pentru multe persoane care sufera de o maladie sangvina rara, denumita hemofilie. "Putem sa producem astfel enzime, mult mai ieftin, lucrand pe animale, decat intr-o uzina care ar costa multe milioane de dolari pentru a fi construita".
Potrivit aceluiasi cercetator, cei 10 purcelusi din China nu au fost deloc afectati de acea proteina cu efect fluorescent si vor avea probabil o speranta de viata egala cu a tuturor semenilor lor. "Lumina verde este doar un marker ce arata ca metoda functioneaza perfect", a spus Stefan Moisyadi.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului [VIDEO] Joaca de-a Dumnezeu: Purcelusi care stralucesc in intuneric.