"Sambata, 29 iunie, un grup de delincventi a intrat in situl arheologic El Paraiso, la bordul unui escavator, si a distrus o piramida inalta de sase metri, cu o suprafata totala de 2.500 de metri patrati, numita «Sectorul 12»", se arata intr-un comunicat al ministrului Culturii din aceasta tara.

Dupa ce au distrus piramida, aceste persoane au aruncat gunoaie in acest loc, unde ulterior au aprins focuri. Acestia aveau intentia de a distruge si alte piramide, insa politia i-a gonit.

Ascuns in spatele unor coline, aproape de mare, El Paraiso este situl arheologic cel mai mare si cel mai vechi de langa Lima. Lucrarile pentru descoperirea ramasitelor au inceput in decembrie 2012, iar, in februarie anul acesta, arheologii au descoperit prima piesa de mare importanta: o placa veche de 5.000 de ani, din perioada precolumbiana, scrie MEDIAFAX.

Potrivit unei prime anchete, distrugerile ar fi cauzate de o societate imobiliara in complicitate cu o familie ce locuieste in regiune. Ministrul a spus ca distrugerile in aceste zone ce fac parte din patrimoniul national pot fi pedepsite cu inchisoare de pana la opt ani.

In centrul sitului se gaseste o constructie de piatra, terasata, care a fost descoperita in 1965 de arhitectul francez Frédéric Engel. Aceste constructii au fost modele pentru arhitectura civilizatiilor ce le-au urmat - preincasa si incasa.