Ruxi: ”Să fac bani și să am bărbați tineri, atât vreau”

Ruxi obișnuiește să fie sinceră cu fanii săi, iar de fiecare dată când are ocazia să ofere vreun interviu, nu se teme să ofere răspunsuri chiar și la cele mai incomode întrebări pe care le primește, indiferent dacă este vorba despre proiectele sale sau despre viața privată. După ce a povestit clar că a deveni mamă nu se află, sub nicio formă, pe lista ei de priorități, deoarece nu se consideră pregătită și nu vrea să își bată joc de un copil, vedet a oferit câteva informații și despre relațiile pe care le-a avut, care nu au funcționat și de pe urma cărora chiar a avut ceva de învățat.

Concurenta de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a ținut să precizeze că singurele lucruri pe care și le dorește, cu adevărat, sunt bărbații tineri și banii. De asemenea, crede că este vorba despre un întreg proces pe care trebuie să îl parcurgă în acest sens, dar nu se grăbește deloc. În momentul de față, nu mai este în căutarea unei relații serioase, deoarece este de părere că trebuie să se pună pe ea pe primul loc, să muncească și să aibă din ce în ce mai mulți bani, dar și să se bucure de viață.


„Îmi doream o relație serioasă, dar am încetat să îmi mai doresc. Că acest dorit poate că mă face să atrag asemenea bărbați. Prefer să mă ocup de mine și să muncesc, să mă bucur de viață și dacă o să vină, o să vină, dacă nu, nu. Să fac bani și să am bărbați tineri (n.r. râde), atât vreau. Să stau bine la bătrânețe, să îmi dea un pahar cu apă în chiloți și cu pătrățele (n.r. râde).”, a declarat Ruxi, pentru fanatik.ro.


În trecut, Ruxi a avut mai multe relații care nu au funcționat, dar pe care nu le regretă, deoarece a avut câte ceva de învățat din fiecare experiență. Nu i-a fost teamă să recunoască nici faptul că a înșelat, dar nu se simte vinovată, pentru că ea a fost cea înșelată prima. Ea a mai povestit că toți bărbații cu care a fost s-au comportat bine cu ea, în ideea în care niciunul dintre ei nu a fost violent, pentru că nu ar fi suportat să aibă un astfel de partener, oricât de tare l-ar fi iubit.


„Da, recunosc am înșelat. Dar nu neaparat că am vrut. El a înșelat primul (n.r. râde) și am înșelat și eu (n.r. râde).”, a mai zis ea, pentru sursa citată.