Badea Cârțan, țăranul român care i-a făcut pe italieni să exclame „Un dac a coborât de pe Columnă!“, a fost mai mult decât un om simplu — a fost simbolul viu al dorinței de unitate și al spiritului românesc. Născut pe 24 ianuarie 1849, în satul Cârțișoara din județul Sibiu, într-o familie de foști iobagi de pe moșia contelui Teleki, Gheorghe Cârțan a crescut cu dorul de libertate în suflet.

foto dita dumitru/ Shutterstock

Nu a avut parte de școală, dar viața i-a fost cea mai grea, dar și cea mai înțeleaptă învățătoare. În copilărie, își câștiga pâinea păscând animalele satului, iar mai târziu, în munți, a aflat că dincolo de Carpați trăiesc alți români ca el, despărțiți de o graniță străină.

Primii pași ai unui idealist: drumul spre Țara Românească

După moartea tatălui său, tânărul Gheorghe Cârțan și-a luat întreaga avere — patruzeci de oi — și a pornit, în iarna dintre 1866 și 1867, către Țara Românească. Pe drum, l-a întâlnit pe Ion Cotiga, fiul unui subprefect din Săcele, care i-a devenit prieten și primul dascăl. În timp ce își păstoreau oile prin Câmpia Bărăganului, Cârțan a început să înțeleagă ce înseamnă să fii român și cât de mare este nedreptatea care apasă peste frații săi din Transilvania, aflați sub stăpânire austro-ungară.

Un luptător pentru libertate și dreptate

Refuzând să se înroleze în armata austro-ungară, Badea Cârțan s-a ascuns o perioadă în România. Când a izbucnit Războiul de Independență (1877–1878), s-a înrolat voluntar, punându-și viața în slujba libertății neamului său. Turma lui de 1.200 de oi a fost rechiziționată de armată, iar el a rămas doar cu câteva zeci de animale. După război, s-a întors în Transilvania, unde a fost adesea persecutat și amendat de autoritățile maghiare.

În fața împăratului Franz Josef

Nemulțumit de nedreptățile la care era supus, Badea Cârțan a îndrăznit să trimită o plângere direct împăratului Franz Josef. Cum răspunsul a întârziat, s-a dus singur la Viena, încercând să-și caute dreptatea. Câțiva ani mai târziu, după ce a fost arestat și bătut pentru participarea la procesul memorandiștilor de la Cluj (1894), a reușit să ajungă din nou în fața împăratului, arătându-i rănile sale. Franz Josef i-a promis pedepsirea vinovaților, dar pentru Badea Cârțan, răspunsurile imperiale nu mai aveau greutate — el visa la o singură dreptate: unitatea românilor.

Pelerinul de la Columna lui Traian

În 1895, dorința de a-și cinsti eroii l-a adus la București, pe jos, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul. Acolo a fost descoperit de profesorul V.A. Urechia și introdus în cercurile culturale ale capitalei, unde i-a cunoscut pe Nicolae Iorga, George Coșbuc, Spiru Haret, și alți mari intelectuali ai vremii. Dar visul său cel mare era să ajungă la Roma, să vadă Columna lui Traian, simbolul legăturii de sânge dintre români și strămoșii lor daci.

În ianuarie 1896, cu traista plină de merinde, haine, un pumn de pământ din grădina casei și boabe de grâu, Badea Cârțan a pornit pe jos către Roma. După 43 de zile de drum și patru perechi de opinci rupte, a ajuns în fața Columnei lui Traian. Acolo, a presărat pământul și grâul românesc, apoi a adormit, ostenit, la poalele monumentului. Dimineața, italienii l-au găsit dormind și, uimiți de portul său tradițional, au exclamat: „Un dac a coborât de pe Columnă!”. Povestea sa a făcut înconjurul Italiei, iar ziarele vremii au scris despre țăranul român care a mers pe jos din Carpați până în inima Romei.

Cărțile care au traversat munții

După întoarcerea din Italia, Badea Cârțan și-a transformat idealul într-o misiune. A început să transporte cărți și tipărituri românești din Regat în Transilvania, pentru tinerii români care nu aveau acces la cultură în limba lor. Cu desagii încărcați, trecea noaptea munții prin poteci ascunse, evitând jandarmii. Una dintre trecătorile preferate era Valea Cucului, unde a rostit cuvintele care aveau să rămână în istorie: „Cine-a mai văzut graniță-n mijlocul țării?!”.

Ultimii ani și moștenirea unui simbol național

Badea Cârțan a murit în anul 1911, cu șapte ani înainte de Marea Unire, dar visul său a continuat să trăiască în sufletul neamului românesc. A fost înmormântat la Sinaia, iar pe crucea sa de piatră stă scris:
„Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său.”

Astăzi, casa sa din Cârțișoara poate fi vizitată, păstrând vie amintirea țăranului simplu care a devenit un simbol al demnității românești. Badea Cârțan nu a fost doar un om, ci un vis care a mers pe jos peste munți, peste granițe și peste timp — un vis al unui neam care nu a încetat niciodată să creadă în unitate.

foto prima pagină Moab Republic/ Shutterstock