La cererea publicului, SAGA, primul festival al verii din România, reintroduce Payment Plan, un produs prin care abonamentul pentru cele 3 zile de distracție poate fi achiziționat la un preț special, cu doar 5 euro depozit și 4 rate egale. Astfel, prețul final al biletului este de 80 de euro, cea mai avantajoasă ofertă a unui festival care în doar câteva zile de când a fost lansată, a fost deja accesată de aproximativ 3000 de festivalieri.

SAGA este primul festival din România care a introdus payment plan încă de la prima ediție, tocmai pentru a permite cât mai multor oameni accesul într-o experiență intensă de 3 zile cu muzică electronică a celor mai cunoscuți artiști și DJ din lume.


”Ne dorim ca și în 2023, cât mai mulți iubitori de muzică să facă parte din universul SAGA, să trăiască 3 zile pline de momente unice create de cei mai mari artiști ai lumii, așa că am reintrodus payment plan, pentru a putea fi accesibil oricui dorește să își înceapă vara alături de noi la Romaero”, a spus Allan Hardenberg, CEO ALDA.


Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul festivalului https://www.sagafestival.com/tickets/