Antena 3 a difuzat imagini dintr-un joc video pe calculator ca fiind din războiul Rusia-Ucraina

Imaginile prezentau un avion de război, atacat de un sistem antiaerian, care este lovit, la un moment dat, iar pilotul se catapultează. În studioul emisiunii „Sinteza zilei” erau jurnaliștii postului: Mihai Gâdea, Mircea Badea și Radu Tudor.

Acestora li s-a alăturat și purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spânu. Videoclipul, care a fost dat pe post de două ori, a fost comentat și în studio ca fiind real.

„Iată imaginile cum se trage. Este un avion de luptă după care se trage cu antiaeriana. Cred că a exista un contact, dar trage în continuare”, comentează Mihai Gâdea.

„Semnalele alea luminoase erau lansate de avion ca să atrag tirul, domnule general?”, se întreabă Mircea Badea.

„Da, da!”, i se răspunde.

„L-a lovit şi s-a prăbuşit. S-a catapultat pilotul militar, dar probabil s-a catapultat în interiorul unităţii militare ucrainene. Lupta asta militară antiaeriană e fantastică”, a spus Radu Tudor.

Avertisment CNA: retragerea licenţei pentru informaţii neverificate

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a avertizat cu sancțiuni dure, în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia. Autoritatea a anunțat, în ședința publică de marți, 1 martie, că va retrage licențele posturilor de radio și TV dacă nu respectă obligația verificării surselor, în special atunci când transmit informații sensibile. Forul invocă aplicarea Articolului 95 din Legea Audiovizualului, care prevede sancțiuni ce merg până la retragerea licenței TV, în anumite condiții.

„Ne-am autosesizat pentru toate posturile naţionale de radio şi TV şi vom monitoriza cu prioritate programele difuzate. De asemenea, vom include aceste rapoarte cu prioritate în şedinţele noastre.

Vom aplica sancţiuni aspre în condiţiile în care sursele prezentate publicului nu sunt sigure şi nu sunt verificate de jurnalişti”, a transmis Monica Gubernat, membru CNA.

Articolul 95 cu 1 din Legea Audiovizualului:

Consiliul poate decide retragerea licenţei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual la cerere, în cazul săvârşirii repetate de către furnizorul de servicii media a uneia dintre următoarele fapte:

a) incitarea publicului la ură naţională, rasială sau religioasă;
b) incitarea explicită la violenţă publică;
c) incitarea la acţiuni care au drept scop disoluţia autorităţii de stat;
d) incitarea la acţiuni teroriste.