Eurovision Song Contest 2022 la Torino

Anunţul a fost făcut pe scena festivalului Sanremo, de unde cei trei viitori prezentatori au lansat numărătoarea inversă până la concursul care va avea loc peste 100 de zile.

"Cred în unirea oamenilor, în dărâmarea zidurilor pentru a ne sărbători atât asemănările cât şi diferenţele. O putem face prin intermediul muzicii, cea mai universală formă de exprimare", a declarat Mika, mărturisind că urmăreşte Eurovision de când era copil.

"O dată pe an, peste 40 de ţări trăiesc aceeaşi emoţie, indiferent de istorie sau de situaţiile politice", a adăugat el.

A treia ediție a consursului desfășurată în Italia

Eurovision este unul dintre cele mai urmărite spectacole din lume, cu peste 200 de milioane de telespectatori.

"Sunt fericită că Eurovision revine în Italia şi sunt onorată să prezint un astfel de eveniment", a declarat Laura Pausini.

Italia va găzdui cea de-a 66-a ediţie a concursului, după victoria de anul trecut a trupei italiene de rock Maneskin la Rotterdam. Aceasta va fi cea de-a treia ediţie italiană a Eurovision, după Napoli în 1965 şi Roma în 1991, menționează Agerpres.