Antoinette Hambitzer, cupidonul de origine română

Conceptul propus de Antoinette Hambitzer a luat naștere în urmă cu aproape trei decenii și este unul unic: „Mă ocup de întâlniri individuale, deci nu cu telefoane, poze, Skype”. Așadar, după ce furnizează câteva date despre ei, patroana încearcă să îi pună în legătură pe cei care ar putea forma o pereche.

Ceea ce le oferă un strop de siguranță doamnelor care doresc să treacă la pasul următor cu un neamț este faptul că acestea sunt mereu în legătură cu Antoinetta. De asemenea, pot veni și pleca de la întâlnire în orice moment simt. O altă parte bună pentru doritoare este că reuniunile se petrec în România, pe buzunarele domnilor.

„Un weekend în București pe ei îi costă în jur de 1.000 de euro, cu zbor, cu ieșiri la restaurant. Sunt, din punct de vedere financiar, de la bine în sus”, a spus Antoinette Hambitzer pentru Kanal D.


  • Până acum, peste 2500 de românce care au apelat la serviciile agenției s-au căsătorit.


Suntem tot mai singuri

Conform unei cercetări de piață făcută de Euromonitor Internațional, numărul persoanelor care locuiesc singure, la nivel global, explodează în prezent. Dacă în 1996 aproximativ 153 de milioane de oameni dormeau singuri în fiecare noapte, în 2016 numărul lor a ajuns la 277 de milioane, ceea ce înseamnă o creștere de 55 de procente.

„Primesc mailuri, aaa sau sms-uri de la femei de 50-60 de ani, care îmi scriu toate la fel, în sensul: vai, mi-am jertfit toată viață pentru un soț care nu m-a respectat, și-a bătut joc de mine, am lucrat, mi-am ținut copiii, acum au terminat facultatea, acum e rândul meu ca să fiu fericită. Și le răspund foarte sec: acum este mult prea târziu. Pentru că aceste femei sunt femeile de astăzi de 30-35 de ani, de care mă rog să vină și le ofer șanse și refuză. Își bat joc de aceste șanse”, a declarat Antoinette.

Antoinette Hambitzer a fugit din România în anul 1986, în Germania de Vest, și s-a întors după caderea comunismului cu o idee de afacere cel puțin surprinzătoare la acea vreme. Și-a deschis o agenție matrimonială și a început să mărite fete românce cu nemți singuri și bogați. Femeia a ajuns cu afacerea sa în topul agențiilor matrimoniale din Germania, ba chiar a avut și o emisiune dedicată întâlnirilor.