„Când am primit propunere de a participa la Asia Express, nu credeam că vom pleca, mai ales că era vorba de amândoi. 1000 de întrebări au apărut în capul meu. Cum să mă organizez? Fetele? Casa? Serviciul? Oare este posibil? Dar recunosc că sunt o femeie foarte curioasă. Curioasă să întâlnesc oameni noi, locuri noi, culturi noi. Atât de curioasă, încât nu am putut sa ratez Asia Express. Ce ne așteaptă? Nu știu! Dar vreau sa văd!”, a declarat Elwira.


Elwira este din Polonia, iar pe Mihai Petre l-a cunoscut în Moldova, la o probă de dans, în anul 2001. Cei doi formează un cuplu, atât în viața personală, cât și în cea profesională, de mai bine de zece ani. S-au căsătorit în 2008 și au două fete, pe Catrina și Ariana.


Alexandra Ungureanu va pleca alături de mama sa

Și Alexandra Ungureanu a spus ”Da” celor de la Antenă. Solista de muzică ușoară o va avea drept camarad în această drumeție pe mama sa. Vedeta a declarat că are mari emoții din două motive: o va avea alături pe cea care i-a dat viață și contextul o scoate din zona de confort.


„Am emoții până la cer și înapoi!🙈Se spune că în viață nu iți poți cunoaște cu adevărat limitele, până când nu le provoci. Așa că, am zis "da" provocării vieții mele, Asia Express , un proiect TV fabulos. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi să particip, iar acum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă! Voi face echipă cu omul care a trăit alaturi de mine fiecare fărâmă de emoție, atunci când, eram cu lacrimi în ochi, de fericire, sau, poate, când eram jos și trebuia să mă ridic. Ea e mama.

❤ Ei îi povestesc, întotdeauna prima dată, tot ce trăiesc pe plan artistic sau personal. De data asta va fi alături de mine, cu iubire și încredere în aventura vieții noastre și sper să fie cea mai tare experiență a noastră, împreună! Vă recunosc, sincer, că e un context care mă scoate total din zona de confort, dar știu că voi reuși, pentru că vă am alături pe voi, cei care m-ați susținut și până acum necondiționat. Am nevoie de sfaturile și încurajările voastre, înainte de plecare. Așa că le aștept, cu drag și emoție, în comentarii. Cine e alături de noi? 🙏”, a notat cântăreața pe Instagram, în descrierea unei imagini în care se află alături de mama sa.