Initiativa comuna a ministrilor francez al Muncii Michel Sapin si german Ursula von der Leyen, intitulata "New Deal for Europe", o referire la un "New Deal" din anii '30 al presedintelui american Franklin Delano Roosevelt, urmeaza sa fie prezentata intr-o conferinta la Paris, pe 28 mai, organizata de investitorul filantrop germano-american Nicolas Berggruen, potrivit cotidianului.

Ministrii Finantelor Pierre Moscovici si Wolfgang Schäuble "vor lua de asemenea parte", scrie ziarul, care se sprijina pe "surse apropiate guvernelor si organizatorilor conferintei".

Intrebati despre aceasta initiativa in cadrul conferintei obisnuite guvernamentale de presa, luni, la Berlin, purtatorii de cuvant ai ministerelor germane ale Muncii si Finantelor au confirmat fiecare in parte prezenta la aceasta conferinta, la Paris, a ministrilor, respectiv Ursula von der Leyen si Wolfgang Schäuble, alaturi de omologii lor francezi, scrie MEDIAFAX.

"Va fi o intalnire in care ministrii Finantelor si Muncii vor fi impreuna", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Finantelor, Martin Kotthaus.

"Desigur, exista o coordonare stransa intre doamna von der Leyen si domnul Sapin", a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Muncii, precizand ca in cadrul conferintei va fi abordata problema modului de motivare a intreprinderilor pentru ca acestea sa angajeze tineri, si anume ajutandu-le sa obtina acces la creditare.

Cei doi purtatori de cuvant germani nu au oferit vreun detaliu suplimentar despre initiativa evocata in Rheinische Post.