„Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022”, a spus Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă la Parlament.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că sistemul de majorare a punctului de pensie în vară – toamna nu a fost bun pentru pensionari.
„Sistemul acesta de a creşte punctul de pensie în iulie – septembrie a provocat foarte multe anomalii, a provocat foarte multe discrepanţe în ceea ce priveşte cuantumul pensiei la categorii de pensionari cu o contributivitate similară. Am discutat şi de procedura de recalculare a punctului de pensie, astfel încât să facă dreptate pentru pensionari, o procedură care începe şi care se va derula într-un ritm cât de alert este posibil”, a spus Orban.
În privinţa procedurii de recalculare, preşedintele PNL a afirmat că urmăreşte un lucru foarte simplu şi anume dacă un pensionar are o contribuţie similară, trebuie să aibă aceeaşi pensie, indiferent de anul în care s-a pensionat.
În privinţa pensiei speciale, preşedintele PNL a spus că în planul Guvernului există obiectiv realizarea unui proiect de lege al pensiilor care va cuprinde şi reglementări privitoare la pensiile speciale, pensiile de serviciu, pensiile ocupaţionale, menționează alephnews.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Orban: „Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022”.