Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vrea să modifice legislaţia pentru ocupărea forţei de muncă astfel încât persoanele cu doar 4 clase să poată participa la mai multe cursuri de formare profesională pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă.

Inițiativa ministrului a venit în urma unei analize a ocupării forței de muncă din anii anteriori, în care persoanele au refuzat sau nu au fost acceptate la un post de muncă deoarece nu au studiile necesare.

„Am în lucru propunerea de a modifica legislaţia astfel încât persoanele cu 4 clase să poată participa la mai multe categorii de cursuri de formare. Am cerut să mă văd cu aceşti oameni care refuză locul de muncă. Funcţie de concluzii, mă gândesc la noi soluţii de sprijin. Este mult de muncă şi aici”, spune ministrul.

Perioada în care persoana primeşte o indemnizaţie de şomaj trebuie să fie cât mai scurtă, iar oamenii trebuie ajutaţi să îşi găsească cât mai repede un loc de muncă.

„Sunt convinsă că sindicatele care sunt de ani de zile în CA-ul ANOFM mă vor sprijini pentru a avea români activi pe piaţa muncii”, precizează Alexandru.

Ministrul menționează că refuzul unui loc de muncă sau al participării la cursurile de formare profesională oferite de AJOFM-uri anulează dreptul la ajutorul social, iar o nouă cerere pentru ajutor social se poate depune după un an.

Alexandru afirmă că sunt județe în care oamenii se bazează doar pe ajutorul social, fără a se mai chinui să își găsească un loc de muncă.

„Sunt însă judeţe în care principiul stabilit în lege nu funcţionează astfel încât oamenii se obişnuiesc să fie dependenţi de ajutorul social şi nu depun eforturi pentru a muncii”, precizează Violeta Alexandru.

Ministrul a menţionat că una dintre explicaţiile pentru această situaţie ar fi că procesul de comunicare dintre instituţiile implicate și cetățeni este unul greoi, ce presupune multe documente: cererile pentru ajutor social se depun la primărie, care declanşează ancheta socială şi stabileşte eligibilitatea pentru acordarea ajutorului social. AJPIS-urile fac plata ajutorului social şi trimit lunar, în format electronic, în termen de 5 zile de la primirea situaţiilor de la primar, la AJOFM şi la ITM lista persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social. În termen de 5 zile, AJOFM şi ITM trimit înapoi la AJPIS situaţia nominală cu persoanele din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în muncă, inclusiv cu cele care au plecat cu contract de muncă în străinătate/au refuzat un loc de muncă oferit/participarea la cursuri de formare profesională, precizează adevarul.ro

Citeste si:
Nicușor Dan: Violeta Alexandru - o profesionistă în administrație;...
Nicușor Dan: Violeta...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Octombrie 2020 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.