„Fară precedent în România! Pachetul de susținere a economiei o să depășească, ATENȚIE, 7% din PIB până la finalul anului”, a anunțat ministrul Finanțelor.

Acesta a spus că, în primele 9 luni, statul a injectat deja suplimentar în economie 34.5 miliarde de lei, adică 3,2% din PIB.

Sumele injectate suplimentar în economie de guvernul PNL:


  • 14,4 miliarde prin masuri fiscale

  • 250 de milioane lei bonificații la plata impozitului pe profit

  • 3,2 miliarde lei rambursare TVA în plus față de anul trecut

  • 6,9 miliarde lei cheltuieli cu investițiile mai mari ca anul trecut (cea mai mare sumă din ultimii 10 ani și mai mult decât s-a cheltuit în 2016 sau 2017 tot anul)

  • 9,8 miliarde lei cheltuieli legate direct de COVID-19

„La aceste cheltuieli de la buget adaugăm programe de garanții de aproximativ 30 miliarde lei-2.9% din PIB. Bani care ajung în economie prin intermediul sistemului financiar bancar si sunt garantați de stat. Nu ne oprim aici. Acest program MASIV de stimulare a economiei a stopat declinul economiei în 2020 (evităm recesiunea tehnica) și garanteaza o creștere economica puternică în 2021”, a mai explicat Florin Cîțu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.