Cota de piata a marcii a urcat de la 4,82% in primul semestru al anului trecut la 6,11%, potrivit Asociatiei Constructorilor Francezi de Automobile. Doar Lancia si Jeep au inregistrat o crestere mai puternica decat Dacia. Astfel, inmatricularile Lancia s-au dublat la 4.069 de masini in intervalul ianuarie-iunie, fata de aceeasi perioada anul trecut, iar cele ale Jeep au urcat cu 49,4%, la 732 autoturisme.
Vanzarile grupurilor franceze au crescut cu 9,5%, la 543.195 unitati, in timp ce producatorii straini au consemnat un declin de 4,5%, la 415.581 autoturisme, scrie MEDIAFAX.
Grupul francez Renault, care detine si Dacia, a continuat sa reduca decalajul fata de liderul pietei Peugeot Citroen. Astfel, vanzarile grupului Renault au avansat cu 15,3%, la 253.887 masini, fata de o crestere de numai 4,7% pentru principalul sau rival, la 288.746 unitati.
Brandul Renault a crescut cu 11,4% in intervalul analizat, la 195.305 masini.
Dacia este prezenta cu Sandero in top zece al celor mai bine vandute modele, pe locul opt, cu 25.755 masini, reprezentand o cota de piata de 2,7%. In top 100 se afla si Dacia Duster - locul 11, cu 22.671 masini si cota de piata de 2,4%, Logan MCV II - pe 61, cu 3.784 unitati si cota de piata de 0,4%, precum si Dacia Lodgy - pe 64, cu 3.615 masini si cota de piata de 0,4%.
In luna iunie, inmatricularile Dacia au crescut cu 46,9%, la 11.381 unitati, in timp ce piata a urcat cu 3,2%, la 196.257 masini. Doar Lancia, cu o crestere a vanzarilor de 76,6%, la 830 de masini, si Jeep, cu un avans de 50,8%, la 196 unitati, au avut rate de crestere mai puternice. Cota de piata a Dacia a crescut de la 4,07% in iunie anul trecut la 5,8% in acest an.
Vanzarile producatorilor francezi au urcat cu 10% in iunie, la 116.475 masini, iar cele ale grupurilor straine au scazut cu 5,4%, la 79.782 de autoturisme. Grupul Renault este lider al pietei in luna iunie, dupa un avans puternic al vanzarilor, de 24,7%, la 60.036 masini. Inmatricularile Peugeot Citroen au scazut in aceasta perioada cu 2,3%, la 56.354 autoturisme.
Pe piata autovehiculelor comerciale usoare, vanzarile Dacia au scazut cu 6,1% in ianaurie-iunie, la 1.861 masini, in timp ce in iunie au coborat cu 26,7%, la 352 masini.
Franta este cea mai mare piata a Dacia, cu aproape 94.000 de masini vandute anul trecut.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Franta: Dacia inregistreaza cel mai puternic avans al inmatricularilor.