În cele ce urmează, descoperă cum faci din compania ta o destinație de top pentru tinerii din generația Z.


Implică-te în activități de protecția mediului

Tinerii sunt tot mai receptivi la acțiunile care privesc grija și protejarea mediului înconjurător. Pentru ei reprezintă o valoare de bază pe care trebuie să o regăsească în acțiunile pe care le întreprind, în special la un loc de muncă.

De altfel, un studiu realizat de Genesis Property, compania fondată de antreprenorul Liviu Tudor, arată că 50% dintre angajați doresc ca angajatorul să fie implicat în protecția mediului, iar 48% dintre ei spun că ar prioritiza lucrul într-o companie activă în acțiuni pentru comunitate.

Este tot mai clar că grija față de mediu devine o acțiune de bază în companii, atât pentru atragerea tinerilor talente din generația Z, dar și pentru retenția celor existente. În plus, tinerii vin cu alte idei care pot aduce îmbunătățiri în structurile companiei, de aceea este important să li se dea credit pentru orice act de schimbare.


Oferă un program flexibil

Tinerii din generația Z doresc cât mai multă flexibilitate în efectuarea muncii, pentru că un program flexibil îi ajută în sporirea creativității și productivității. Pe lângă flexibilitate, generația Z apreciază angajatorii care pun accent pe echilibrul dintre viața personală și profesională.

Cererea generației Z pentru programul flexibil reflectă o schimbare largă a modului în care este percepută munca și cum trebuie să evolueze. De asemenea, tinerii își doresc să lucreze cu un scop precis, pentru că sunt conduși de o dorință puternică de a aduce schimbare prin munca lor.

Iată câteva idei care te vor ajuta ca antreprenor să atragi generația Z în câmpul muncii:



  • implică tinerii în proiecte semnificative, chiar și la început de carieră;


  • permite munca hibridă și programul flexibil, care se pliază pe nevoile lor;


  • creează un mediu de lucru benefic la birou (locuri unde pătrunde lumina naturală, mobilier de birou confortabil și spații delimitate de muncă).


Creează spații de lucru prietenoase cu mediul

Pentru mediul de muncă, generația Z preferă spațiile de lucru care oferă intimitate și puterea de a stimula concentrarea și creativitatea. Un spațiu de lucru ideal în concepția lor pune accentul pe confort, design plăcut, accesul la tehnologie și, nu în ultimul rând, trebuie să fie prietenos cu mediul.

Cum faci un spațiu de muncă prietenos cu mediul?



  • Aplici corespunzător principiul reducere-reutilizare-reciclare pentru obiectele și dispozitivele din spațiile de muncă;


  • Încurajezi munca de acasă câteva zile pe săptămână;


  • Promovezi economisirea energiei la birou și folosirea ei din surse regenerabile;


  • Încurajezi folosirea cât mai rară a imprimantei și tipăririi documentelor;


  • Alegi mobilier fabricat din surse regenerabile.


Asigură o cultură organizațională a învățării și dezvoltării

Generația Z este într-o continuă învățare și dezvoltare, tocmai pentru a fi schimbarea în bine pentru mediul în care activează.

Într-un mediu de lucru, pentru a face compania o destinație de top a acestor tineri, cultura organizațională trebuie să se axeze pe învățare și dezvoltare continuă. Acest aspect nu doar că îi încurajează să aplice la joburile deschise, dar contribuie și la retenția lor pe termen lung. Poți face asta pornind de la următoarele aspecte:



  • implementează programe de dezvoltare și mentorship atât interne, cât și externe;


  • oferă acces la tehnologie de ultimă generație;


  • oferă acces la programe de cursuri pe platforme internaționale;


  • încurajează gândirea liberă;


  • implică-i pe tineri în proiectele importante ale companiei de viitor.



Generația Z schimbă paradigma locului de muncă, mai mult față de generațiile anterioare. Pentru că devin o parte importantă a forței de muncă, companiile trebuie să facă eforturi pentru a-i face parte din organigramă, cum ar fi și exemplele menționate în acest articol.