• Planifică bugetul de venituri și cheltuieli
  • Realizează o listă cu toate cheltuielile și veniturile lunare și anuale. Alege să le clasifici în categorii adaptate nevoilor tale, pentru o mai bună transparență.

    În ceea ce privește cheltuielile, ține cont că acestea sunt atât recurente, precum facturile pentru diverse utilități sau abonamentul de telefonie mobilă, cât și anuale, cum este cazul asigurării RCA. De asemenea, anumite cheltuieli sunt fixe, iar pentru altele, suma poate varia de la o lună la alta, așa cum se întâmplă cu factura pentru energie.


  • Recalculează creditele existente
  • Dacă ai unul sau mai multe credite în desfășurare, atunci recalculează toate costurile pe care le implică acestea, pentru a vedea ce alternative ai la dispoziție.

    De exemplu, dacă ai un credit imobiliar, ia în calcul o refinantare credit cu o perioadă mai lungă de rambursare, deoarece aceasta va pune mai puțină presiune financiară pe bugetul tău. Iar pentru mai multă flexibilitate, alege o variantă care oferă o reevaluare gratuită a locuinței pe toată perioada de derulare a creditului.


  • Stabilește clar prioritățile
  • Evaluează prioritățile pe termen scurt, mediu și lung și stabilește categorii separate pentru ele. Pentru a avea un plus de viziune, definește obiectivele conform criteriilor SMART. Acestea se referă la faptul că prioritățile tale sunt specifice, măsurabile, abordabile, relevante și realizabile într-un anumit interval de timp.

    Estimează cât este nevoie să pui deoparte și ia în considerare o marjă de 10% pentru situațiile neprevăzute. De asemenea, analizează periodic prioritățile și verifică dacă este nevoie să faci diferite ajustări.


  • Ai grijă de sănătatea ta
  • Economisește în fiecare lună pentru nevoile medicale. În paralel, mergi să faci investigațiile de rutină și setul de analize anuale, conform recomandărilor primite de la medicul tău.

    Ai grijă atât de sănătatea ta mintală, cât și de cea fizică. Mișcarea realizată în mod constant, mesele hrănitoare și exercițiile care îți antrenează mintea îți vor da o stare de bine. Iar cu un stil de viață sănătos, poți ține la distanță eventualele cheltuieli medicale.


  • Ai în vedere reparațiile din locuință
  • Situațiile neprevăzute te pot lua prin surprindere, așa că este bine să ai un buget alocat pentru ele. Ia în considerare să rezolvi din timp problemele apărute, chiar dacă la prima vedere acestea nu par a fi grave.

    Este recomandat să faci lucrări de mentenanță și verificări periodice ale instalațiilor de gaze și electrice. De asemenea, poți lua în considerare să închei și o asigurare facultativă pentru locuință, cu opțiuni de acoperire a diferitelor riscuri.


  • Planifică atent mesele
  • Probabil că aceasta este una dintre cele mai cunoscute metode pentru a face economie. Planifică mesele familiei tale pentru întreaga săptămână. Estimează ingredientele necesare, întocmește o listă și cumpără doar atât cât ai nevoie. Iar dacă obișnuiești să comanzi mâncare atunci când ești la birou, atunci o variantă este să iei la tine din mâncarea pregătită acasă.


  • Găsește sejurul potrivit bugetului tău
  • Analizează atât ofertele agențiilor de turism, cât și costurile unei vacanțe pe cont propriu. În paralel, urmărește și ofertele de early-booking pentru a găsi cea mai bună variantă către destinația dorită. Iar dacă preferi să mergi cu mașina, discută cu prietenii opțiunea de a călători împreună pentru a reduce costurile.

    Subiectul stabilității financiare este unul sensibil pentru mulți dintre noi. Dar cu o planificare atentă a bugetului lunar și cu instrumentele potrivite pentru economisire, te vei putea simți relaxat și încrezător în viitor.