Ratele rămân mari și în 2023, asigură specialiștii de la Banca Națională a României (BNR). Partea bună este că, odată cu inflația, se pot opri și creșterile indicilor ROBOR și IRCC, care influențează creditele în lei. Totuși, nivelul ratelor nu va mai fi unul mic prea curând.

BNR: Românii cu credite în IRCC vor trece din nou printr-un șoc în aprilie

Ratele nu vor scădea, dar măcar nu vor mai crește, afirmă experții. Românii care au împrumuturi raportate la ROBOR se bucură primii de stagnarea dobânzilor. Cei cu credite legate de IRCC, în schimb, vor mai suporta un val de majorări.

„Cei care au ROBOR, în mod normal ar trebui să fi văzut maximele. Dar nu ştim ce se va întâmpla cu inflaţia: scade sau nu scade”, spune Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank, pentru Observator.

Șeful direcției de stabilitate financiară din Banca Națională a transmis că ne-am făcut-o cu mâna noastră. „Ultimii doi ani, cu excepţia ultimelor câteva luni, au fost perioade cu dobânzi mici la creditele atât în lei, cât şi în valută. Dobânzile nu pot să rămână atât de mici, cum au fost în această perioadă”, a declarat Eugen Rădulescu, director în cadrul BNR.

Mai clar, în 2020, o persoană care lua un credit ipotecar standard de 350.000 de lei, adică 70.000 de euro, pe 30 de ani, avea o dobândă de 6,66%, la o marjă a băncii de 3,5%. Astăzi, dobânda pentru același credit a depășit 10%, iar rata a crescut cu mai bine de 1.000 de lei.

„Prudenţă! Oamenii trebuie să prioritizeze, vremurile sunt foarte dificile. Şi eu zic că şi băncile au o responsabilitate foarte mare. Trebuie să sfătuieşti cetăţenii, să le spui ce au de făcut în condiţiile date!”, avertizează Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.

În 2022, românii s-au împrumutat mai mult decât în 2021, însă pe final de an s-a observat o pauză în creditări, atât în ceea ce privește împrumuturile în lei, cât și în ceea ce privește împrumuturile în euro. De altfel, creditele în valută s-au diminuat, dacă ne uităm la sold, cu 10,5% de la an la an, arată datele BNR.

Citeste si:
Cumpărături în rate online vs. offline: care este diferența?
Cumpărături în rate online...

Cei mai mulţi datornici se află în şapte judeţe, cele mai dezvoltate. Mai bine de un sfert din totalul creditelor s-au acordat celor din Bucureşti şi Ilfov. În luna aprilie, aproape jumătate de milion de români, cu credite raportate la IRCC, vor avea, din nou, rate mai mari.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Ianuarie 2023 - 12 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.