Nu mai avem mult până la debutul celei de-a VI-a ediții a Future Banking Summit, evenimentul industriei bancare și fintech din România. Conferința are loc la Brașov, la hotelul Qosmo, între 19 și 20 octombrie 2022.

În acest an, avem și o noutate pentru participanți și pentru vorbitori, transformăm evenimentul într-un digital banking retreat.

Future Banking Summit va avea loc fizic, dar și în format online pentru cei care nu pot ajunge la Brașov. Sunt așteptați peste 50 de vorbitori renumiți, din România și din străinătate, care vor inspira prin prezentările lor din cele 2 zile ale evenimentului.

Conferința va fi transmisă online pe canalele de socializare, inclusiv în platforma IC Events, soluție dezvoltată de InternetCorp.

Zeci de experți din industria financiară vor fi prezenți în cele două zile de eveniment pentru discuții în paneluri, workshop-uri, dar și pentru sesiuni de networking, cel care ne-a lipsit cel mai mult în ultimii ani. Reprezentați ai Citi Innovation Labs, UniCredit Bank, ING Bank,tbi bank, ICG, CXL, NeuralJam, Raiffeisen Bank, FintechOS, InfoCert sau Enfineon.

Dacă ești fondator de fintech sau ai o idee în cap, este cel mai bun loc în care să fii pentru că poți afla:


  • Care sunt tendințele în plățile digitale și ce vor consumatorii;

  • Ce urmează pentru identitatea digitală;

  • Cum să îți contruiești un digital mindset pentru un fintech de succes;

  • De ce este nevoie să ai un produs care să fie UX and CX ready;

Iată și câteva dintre numele celor care au confirmat prezența la Banking Summit 2022:


  • Jamshid Alamuti (Initiator, Fondator & CEO, NeuralJam);

  • Ognjen Boskovic (Growth Lead, CXL);

  • Marcio Spinola (SVP of Product, FintechOS);

  • Antoaneta Curteanu (Head of Retail Banking, UniCredit Bank);

  • Bogdan Popa (Vicepresident, Operations & Technology, Raiffeisen Bank);

  • Robert Anghel (Head of Strategy & Business Development, ING Bank Romania);

  • Dan Bucșa (Chief CEE Economist, UniCredit Bank AG);

  • Alexandru Balaci (CEO, Revo Technologies Romania);

  • Cosmin Curticăpean (CEO, iFactor);

  • Raluca Micu (Head of Payments Oversight Division, Banca Națională a României);

  • Cristian Logofătu (Co-founder, Bittnet Group);

  • Adrian Moraru (Seniors Sales Manager, InfoCert Romania);

  • Kostas Fiakas (Chief Strategy Officer, Inform Lykos);

  • Laura Vizir (Chief Product Officer, tbi bank);

  • Peter Barta (Co-founder & CIO/COO, enfineo);

  • Ornit Shinar (Global Head of External Innovation and Venture Investing, Citi Innovation Labs);

  • Maria Cenușă, Managing Partener, ICG, Integrated Consulting Group);

  • Simona Cristescu (Anghel) (Sales Head, Treasury and Trade Solutions, Citi Romania);

  • Florin Teleabă (Principal, Kearney);

  • Alexandra Manciulea (Partener, Filip &Company);

  • Valentina Dragomir (Sales and Business Development, AriadNext);

  • Adrian Dinculescu (Managing Partner, Namirial).

Citeste si:
Meet the bankers @ Future Banking Summit
Meet the bankers @ Future...

Pe parcursul următoarelor săptămâni, vom actualiza lista speakerilor pe măsură ce vor confirma prezența.

+

Iată câteva dintre cele mai importante teme de discuție ale Future Banking Summit 2022:


  • Plățile digitale: cum se schimbă peisajul plăților invizibile;

  • BNPL în România: unde suntem?;

  • Provocările Open Bankingul-ului în CEE;

  • Care este următorul nivel de diferențiere în customer experience?

  • Cum să ieși cu fintech-ul în lume – care sunt obstacolele;

  • Cum va fi economia în 2023;

  • Cum își fortifică băncile rezistența în momente tulburi;

  • Digitalizarea în serviciile publice;

+

Pentru a participa la eveniment, trebuie să vă înregistrați pe site-ul Future Banking Summit. Aveți mai multe variante de înregistrare, în funcție de modalitatea de participare, online sau live.

Citeste si:
Participă la Future Banking Summit, digital banking retreat-ul toamnei
Participă la Future Banking...

Există și pachete VIP pentru cei care doresc să profite de experiența completă a digital banking retreat-ului din acest an.

+

Future Banking Summit este un eveniment organizat de futurebanking.ro și este susținut de: Mastercard, UniCredit Bank, ING Bank România, Raiffeisen Bank, Infocert, FintechOS, Inform Lykos, iFactor, AriadNext, Namirial, Filip&Company, BCR, First Bank, Citi Romania, enfineo, Oney Romania, Mokka. Partener instituțional: Asociația Română de Fintech (RoFin.tech).


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Octombrie 2022 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.