Ajutor financiar pentru Ucraina din partea Băncii Mondiale

Banca Mondială a oferit un ajutor economic de aproximativ 720 de milioane de dolari în împrumuturi şi ajutoare, ajutor ce va merge către victimele războiului din Ucraina.

Consiliul de administraţie al organizaţiei a acordat aseară un pachet suplimentar de ajutor financiar ce constă într-un împrumut suplimentar de 350 de milioane de dolari şi 139 de milioane de dolari în garanţii.

De asemenea, Banca Mondială mobilizează un grant în valoare de 134 de milioane de dolari şi un împrumut paralel de 100 de milioane de dolari, pentru un total de 723 de milioane de dolari. Întreg acest ajutor va merge către victimele care au avut de suferit de pe urma invaziei armatei ruse pe teritoriul Ucrainei.


Ziua a 13-a de război în Ucraina

Între timp, ziua 13 de război între Rusia și Ucraina este marcată de promisiunea Moscovei de a înceta focul pentru evacuarea civililor din Kiev, Harkov și alte orașe ucrainene. Aproape toate rutele de evacuare duc înspre Rusia sau Belarus, iar ucrainenii au respins deja aceste variante.

O nouă rundă de negocieri s-a încheiat, luni seară, fără rezultat. Discuțiile vor continua, iar cele două delegații s-ar putea întâlni, joi, în Turcia.