Interviul reprezintă un schimb de informații între angajator și potențialii angajați, proces în urma căruia organizația va decide care dintre concurenți se potrivește cel mai bine pentru postul vacant. 

 

De cele mai multe ori, concurenții părăsesc sala de interviu fără prea multe detalii referitoare la etapele care urmează, așteptând telefonul care va confirma angajarea sau, dimpotrivă, care va reprezenta finalul colaborării cu respectiva companie.

Astfel, după ce managerul susține interviurile cu toți candidații vizați, urmează un proces decizional bazat pe impresiile pe care le-a adunat de-a lungul interacțiunilor cu potențialii angajați. Conform literaturii de specialitate, această etapă poate fi susținută și completată de verificarea referințelor sau recomandărilor de la locurile de muncă anterioare, de la facultate sau de la alți colaboratori.

Verificarea referințelor

Dacă angajatorul solicită referințe în cadrul procesului de selecție, este important de știut că acesta le poate obține telefonic sau în scris. Totodată, această etapă este reglementată de Codul Muncii, care menționează că angajatorul poate solicita informații despre un candidat doar cu înștiințarea prealabilă a acestuia și doar referitor la activitățile îndeplinite pe perioada angajării, în scopul aprecierii aptitudinilor și competențelor persoanei în cauză.

Dacă în cadrul procesului de recrutare, angajatorul nu ți-a solicitat referințe de la locurile de muncă precedente și nu te-a informat cu privire la solicitarea unor eventuale recomandări de la foștii angajatori, această etapă nu poate avea loc din punct de vedere legal.

Oferta de angajare

Dacă angajatorul a decis că tu ești persoana potrivită pentru a ocupa respectivul post vacant, acesta îți va transmite oferta de angajare. Aceasta trebuie să cuprindă aspectele care, cel mai probabil, au fost dezbătute și în cadrul interviului: responsabilitățile viitorului angajat, departamentul din care va face parte, salariul, data de începere, programul de muncă, sporuri, alte beneficii suplimentare, dar și modalitatea de evaluare.

După analizarea ofertei de muncă, angajatul trebuie să decidă dacă va accepta sau nu încadrarea pe postul respectiv. Pentru acceptare oferta angajare, practica recomandă un răspuns în scris, în cadrul căruia angajatul își exprimă acceptul clar, mulțumește pentru încrederea acordată și invită angajatorul să-l contacteze pentru informații suplimentare în ceea ce privește datele de contact sau alte aspecte necesare întocmirii contractului de muncă.

Citeste si:
5 motive pentru a angaja un wedding planner
5 motive pentru a angaja un...

În cazul în care există anumite informații care au fost omise în cadrul ofertei de muncă, este indicat ca viitorul angajat să le solicite și să le clarifice, înaintea acordării unui răspuns pozitiv. De asemenea, în cazul în care salariul nu este unul fix, tot în această etapă candidatul poate negocia în jurul cifrei menționate la interviu sau în discuțiile prealabile.

Refuzarea ofertei de angajare

Dacă, însă, răspunsul angajatului la oferta de muncă nu este unul pozitiv, se recomandă înștiințarea cât mai promptă a angajatorului, mulțumind pentru timpul acordat. În cazul în care oferta de angajare nu îndeplinește așteptările tale și decizi să o refuzi, este important să fii politicos, oferind un motiv sincer și la obiect.

Citeste si:
Interviu cu Lucian Gheorghe, românul care antrenează creierul...
Interviu cu Lucian Gheorghe,...

Deși în teorie este recomandat ca angajatorii să ofere un răspuns candidaților indiferent dacă acesta este unul pozitiv sau negativ, practica ne arată că, de cele mai multe ori, nu se întâmplă astfel.

Dacă ai participat la interviu și nu ai primit niciun răspuns, poți reveni cu un e-mail sau cu un telefon către respectiva companie, solicitând un feedback. Dacă recrutorul ți-a specificat un termen de răspuns, așteaptă să se scurgă acel interval de timp înainte să contactezi compania. Totodată, este important să fii politicos, să mulțumești pentru interacțiunea avută și să explici că, deși nu vei fi persoana selectată, un feedback îți este de folos pentru dezvoltarea ta personală și profesională. În acest fel, câștigi respect din partea angajatorului și poți fi luat în considerare pentru următoarele poziții vacante.

Citeste si:
Simona Halep a acordat primul interviu după divorț: „Sfatul meu...
Simona Halep a acordat primul...

Deși rezultatul scontat al fiecărui interviu este angajarea, un răspuns negativ din partea unei companii nu trebuie considerat un eșec profesional. Privește acest proces ca pe unul menit să contribuie la evoluția ta și profită de interacțiunea avută cu diverse persoane în cadrul etapelor de selecție pentru a te îmbunătăți constant.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Ianuarie 2022 - 05 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.