• Ţine evidenţa cheltuielilor şi veniturilor
  • Ca să poţi să îţi planifici mai bine bugetul, este foarte important să înţelegi cum cheltui banii. În acest sens, este esenţial să încerci, cel puţin o lună, să faci o listă cu toate cheltuielile tale şi, dacă este cazul, ale partenerului. Astfel, vei putea şti cu precizie unde se duc banii tăi şi vei avea o perspectivă mult mai clară asupra felului în care ar trebui să-ţi împarţi bugetul lunar. De asemenea, ca să poţi să îţi planifici eficient bugetul, trebuie să ştii cu exactitate pe ce venituri contezi. Dacă ai un salariu fix, atunci este foarte simplu, însă dacă ai mai multe surse de venit sau dacă eşti liber profesionist şi îţi plăteşti personal contribuţiile la asigurările sociale, atunci o idee bună ar fi să foloseşti un calculator de salariu net. Ştiind exact de ce venituri dispui, care sunt cheltuielile esenţiale şi cele pe care le poţi tăia de pe listă, o să-ţi poţi administra mai bine finanţele.


  • Economiseşte mai mult
  • Una dintre cele mai des întâlnire rezoluţii de Anul Nou vizează economiile. Foarte mulţi români îşi doresc să pună bani deoparte, însă nu au un plan clar şi eficient în acest sens. Economisirea este strâns legată de aspectele discutate anterior care ţin de venituri şi cheltuieli. Ştiind cum îţi cheltui banii, poţi face anumite schimbări, care să îţi permită să economiseşti mai mult. În mod ideal, ar trebui să ai şi un fond de urgenţe, care să echivaleze cu valoarea totală a trei-cinci salarii. Deci poţi începe să faci economii pentru acest fond, iniţial, şi apoi să te gândeşti la modalităţi de economisire pe termen lung sau chiar la a investi o parte din aceste economii astfel încât ele să-ţi aducă şi mai mulţi bani.


  • Plăteşte-ţi datoriile
  • Din superstiţie sau, pur şi simplu, din simţul datoriei, mulţi dintre noi încercăm să nu intrăm în Noul An cu datorii. Dacă, din păcate, acest lucru nu este posibil şi pentru tine, aceasta poate fi rezoluţia ta pentru 2022. Desigur, ar fi nerealist să îţi doreşti să-ţi achiţi integral creditul pentru un apartament, de exemplu, dar poţi face eforturi astfel încât să închizi alte linii de credite, care au constat în sume mai puţin semnificative. Ca să poţi începe să economiseşti sau ca să fii într-un echilibru financiar stabil, este important, mai întâi, să scapi de datorii, indiferent că vorbim despre împrumuturi de la familie sau prieteni, despre credite de nevoi personale, overdraft sau carduri de credit. Vei vedea că viaţa este mult mai simplă şi ai un control mai mare asupra finanţelor tale, atunci când nu mai ai datorii.


    4. Gândeşte-te la pensie

    Pentru multe persoane ieşirea la pensie pare un moment îndepărtat, iar viaţa prea schimbătoare pentru a se gândi la veniturile pe care vor conta atunci când vor ieşi din viaţa profesională. Chiar dacă mai ai 30 sau poate 40 de ani până la ieşirea la pensie, nu strică să fii prevăzător. Nu este trebuie să te bazezi doar pe pensia de la stat şi nici chiar pe pilonul II, ci poţi face un pas spre o siguranţă mai mare. Poţi opta să aloci lunar sau anual o sumă pe care ţi-o permiţi pentru o pensie privată suplimentară sau pentru o asigurare de viaţă, care îţi va permite ca la vârsta pensionării să beneficiezi de un venit lunar. Există diferite opţiuni şi o poţi alege pe cea care ţi se potriveşte mai bine, însă începe să te gândeşti la viitorul tău!

    Aşadar, dacă îţi doreşti să începi Anul Nou cu un plan financiar care să-ţi ofere atât ţie cât şi familiei tale siguranţă, ţine cont de sfaturile de mai sus!