Ulterior criptomoneda a scăzut ușor până la aproximativ 62.877 de dolari, scrie Mediafax.ro.
Ether, a doua cea mai valoroasă monedă digitală după bitcoin, a stabilit, de asemenea, un nou record, urcând la 2.230 dolari.
Coinbase va fi listată miercuri la bursă, compania putând fi evaluată în jur de 100 de miliarde de dolari - mai mult decât Intercontinental Exchange, proprietarul Bursei de Valori din New York. Investitorii în criptomonede salută debutul companiei pe piața bursieră ca o etapă majoră pentru industrie, după ani de scepticism din partea Wall Street și a autorităților de reglementare.
Coinbase, fondată în 2012, cea mai mare companie de schimb de criptomonede din Statele Unite. Compania a raportat venituri estimate de 1,8 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2021, o creștere de nouă ori față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce profiturile au crescut între 730 și 800 de milioane de dolari.
Bitcoin și-a dublat prețul de la începutul acestui an.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bitcoin a atins un nou record istoric.