„Îmi doresc ca sistemul public să respecte mai mult mediul privat şi sacrificiile prin care acesta trece. El este cel care va reporni motoarele economiei”, a declarat Violeta Alexandru.
„Criza a arătat că avem mult mai multe categorii vulnerabile şi în disperată nevoie de ajutor decât era evident. Şi că ajutorul pentru aceste categorii nu se rezumă la bani. Pentru mine, lipsa posibilităţii, astăzi, de a veni, de exemplu, în sprijinul familiilor monoparentale, în afara punerii la dispoziţie a unor fonduri pentru a le suplimenta veniturile în această perioadă grea, a fost cea mai grea încercare. În condiţiile în care nici din comunitate nu a venit un sprijin real”, a mai spus Alexandru.
Violeta Alexandru nu este de acord cu o izolare internațională, pentru că, spune ea, lucrurile nu se vor rezolva așa, ci prin măsuri de prevenție și protecție.
„Nu rezolvăm lucrurile prin izolare internaţională. Cei care speculează starea de fapt pentru a sugera închiderea graniţelor României sunt de-a dreptul periculoşi. Da, măsuri de prevenţie şi protecţie dar Nu izolare. Atenţie la aceste discursuri, aparent prind bine, dar efectele lor sunt dezastruoase pe termen mediu şi lung.Vom pregăti, împreună, măsuri adaptate situaţiei actuale şi perspectivelor imediate”, a declarat ministrul Muncii.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Min. Muncii: „Îmi doresc ca sistemul public să respecte mai mult mediul privat. E cel care va reporni economia”.