La plecarea barbatului, pagubita a constatat ca i-au disparut banii din locul in care isi pastra economiile si a anuntat politia, care a inceput cercetarile in acest caz, a informat luni purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Nitu.

"Politistii care s-au deplasat la fata locului au stabilit ca, in data de 14 martie, in jurul orei 13,30, un barbat s-a prezentat la locuinta hunedorencei pretinzand ca este reprezentant al societatii furnizoare de servicii de electricitate si ca trebuie sa faca verificari in locuinta. Dupa 'verificarile' efectuate chiar in prezenta proprietarei, in dimineata zilei de 15 martie, femeia a observat lipsa a 30.000 de lei, aflati intr-un dulap, precum si a actului de identitate, motiv pentru care a sesizat Politia", a aratat Nitu.

In cauza, politistii au intocmit dosar de cercetare penala pentru comiterea infractiunii de furt.

In atentia politistilor se mai afla un caz cu un mod de operare asemanator, victima fiind o femeie din Hunedoara care a fost inselata cu 180 de lei de catre un fals reprezentant al societatii de distributie a apei potabile.