UPDATE: Viorica Dancila a declarat, la Antena 3, ca l-a invitat pe Suveranul Pontif in Romania si ca acesta va veni in tara noastra nul viitor: "L-am invitat pe Papă în România şi mi-a răspuns că la începutul anului viitor va veni în România", a spus ea.

"In cursul audierii, a fost discutata si dorinta de a spori prezenta romaneasca la Vatican printr-o serie de manifestari culturale, academice si religioase de inalta tinuta, avand in vedere ca anul acesta este unul special, in care se aniverseaza Centenarul crearii statului roman modern. Inaltul oficial roman a multumit pentru punerea la dispozitie a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expozitiei 'Comorile Romaniei la Vatican'", se spune in comunicat.

Conform sursei citate, premierul Viorica Dancila a subliniat importanta aprofundarii relatiilor dintre Romania si Vatican, inclusiv in contextul special al mandatului Romaniei la Presedintia Consiliului UE, "fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj intregii Europe, avand in vedere vocatia ecumenica a tarii noastre".

"Discutiile au evidentiat apropierea de pozitii dintre Romania si Vatican legate de consolidarea proiectului european si centralitatea raportarii la radacinile crestine ale acestuia", se mai spune in comunicat, potrivit Agerpres.

Conform Executivului, audienta a relevat, de asemenea, congruenta de puncte de vedere dintre Romania si Sfantul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internationale, in special in domeniul protejarii drepturilor omului si asigurarii libertatii religioase.