Aceasta procedura este declansata atunci cand se constata ca un stat membru se afla in riscul de incalcare grava a valorilor UE si ea poate duce la sanctiuni contra tarii respective.

''Executivul a ajuns astazi la concluzia ca exista un risc evident de incalcare grava a statului de drept in Polonia'', indica un comunicat al CE, care precizeaza ca in consecinta Comisia a declansat procedura de activare a articolului 7 al Tratatului UE, o premiera in istoria Uniunii Europene.

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat ca executivul UE ''nu a avut alta optiune'' decat declansarea procedurii de activare a articolului 7. El a adaugat ca Polonia are la dispozitie trei luni pentru a pune in practica recomandarile Comisiei Europene.

Intr-o prima faza, precum cea declansata miercuri de CE, articolul 7 permite ''a se constata existenta unui risc clar de incalcare grava'' a statului de drept intr-un stat membru, cu votul a cel putin 22 de tari din UE.

Eventualele sanctiuni, asa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decat intr-o faza ulterioara, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu exceptia tarii vizate).
Justitia din Polonia, "acaparata" de Guvern In urma cu zece zile, camera inferioara a parlamentului polonez a adoptat doua legi prin care se sporeste controlul puterii executive asupra sistemului judiciar si care au provocat ingrijorare la nivelul institutiilor europene.

Legile respective se refera la Curtea Suprema si Consiliul Superior al Magistraturii si forma in care au fost adoptate este cea prezentata in septembrie de presedintele Andrzej Duda, care s-a opus prin veto, in luna iulie, versiunilor lor initiale. Duda criticase rolul important pe care forma initiala a celor doua legi il acorda ministrului justitiei, care in Polonia este si procuror general.

Imediat ce a preluat puterea, in octombrie 2015, Partidul Lege si Justitie a intreprins reforme in sistemul judiciar considerate de Comisia Europeana o amenintare pentru statul de drept.

Sursa: Agerpres.