"Coalizarea mediului de afaceri, a tuturor partenerilor sociali care inteleg gravitatea acestor masuri. Declansam un sir de consultari si in mod evident ca in cadrul acestor discutii vom stabili si un plan de actiune care poate sa includa inclusiv proteste in strada, atacuri la Curtea Constitutionala, sesizarea Avocatului Poporului'', a declarat, intr-o conferinta de presa, Ludovic Orban, potrivit AGERPRES.

El a subliniat ca guvernantii nu pot sa adopte aceste masuri decat prin ordonanta de urgenta, avand in vedere ca legea bugetului de stat, despre care a mentionat ca este deja in intarziere, nu poate fi construita pe o legislatie ce urmeaza sa fie adoptata.

''Legea bugetului de stat se constituie in baza legislatiei in vigoare, in domeniul fiscal. Oricum au intarziat cu proiectul de lege a bugetului de stat, care trebuia prezentat in luna octombrie. Si parerea mea e ca vor da prin ordonanta. Si aici o sa incercam sa atacam prin toate canalele si modalitatile posibile. Nu e de joaca. Aceste masuri sunt foarte grave. Ele de fapt compromit perspectivele de dezvoltare a Romaniei pe termen mediu si lung si vor duce Romania in criza'', a subliniat Orban.