"Una dintre problemele sistemului de pensii private o constituie lipsa cronica de lichiditate a Bursei de Valori Bucuresti, care, in viitor, ar putea crea probleme administratorilor fondurilor de pensii private in privinta respectarii politicii de plasamente. Impreuna cu asociatia de profil, APAPR, lucram sa dezvoltam instrumente de plasament astfel incat sa participam la dezvoltarea economica a Romaniei. In aproximativ trei ani, daca nu facem acest lucru, este posibil sa iasa bani din tara pentru a fi investiti in alte zone ale Europei", a declarat, luni, vicepresedintele pentru pensii private al Autoritatii de Supraveghere Financiara, Ion Giurescu, transmite MEDIAFAX.

Potrivit legislatiei, administratorii pot investi activele gestionate in valori mobiliare tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate din Romania, statele membre ale Uniunii Europene sau apartinand spatiului economic european, in procent de pana la 50% din valoarea totala a activelor fondului de pensii.

De asemenea, pot fi realizate plasamente in obligatiuni si alte valori mobiliare, tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate, emise de autoritatile administratiei publice locale din state terte, in procent de pana la 10% din valoarea totala a activelor fondului de pensii.

Potrivit vicepresedintelui APAPR, Mihai Coca-Cozma, fondurile de pensii private vor dispune de aproximativ 500 milioane de euro, in urmatorii doi ani, pentru a participa la oferte publice de actiuni si obligatiuni corporative.

Datele BVB arata ca in 2013 valoare medie zilnica a tranzactiilor s-a situat la 44,79 milioane de lei, comparativ cu 29,74 milioane de lei in urma cu un an.

Fondurile de pensii prezente pe Pilonul II au primit in luna mai contributii de aproximativ 306 milioane de lei.

Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la 15,46 miliarde de lei (3,47 miliarde de euro), potrivit datelor Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).