Rata anuntata vineri este cu 0,45 bani (0,1%) sub nivelul de joi, cand cursul a scazut usor la 4,4340 lei/euro, intorcandu-se la minimul ultimelor sase luni atins vinerea trecuta. O rata mai mica decat cea de vineri a fost cel mai recent publicata de BNR pe 2 septembrie 2013, cand euro a fost cotat la 4,4221 lei.

Totodata, leul s-a intarit usor vineri si in raport cu francul elvetian, cursul de referinta coborand cu 0,41 bani (0,11%), de la 3,6383 lei/franc la 3,6342 lei/franc. Cotatia a coborat, astfel, la cel mai redus nivel din 2 decembrie, data cand francul a fost la 3,6007 lei.

Pe de alta parte, leul s-a depreciat fata de dolarul american cu 0,82%, cursul de referinta leu/dolar urcand cu 2,6 bani, la 3,2059 unitati. In ziua anterioara, rata de referinta a scazut la 3,1799 lei/dolar si a atins un nou minim al ultimilor aproape doi ani si jumatate. O rata sub cea de joi a fost anuntata de BNR cel mai recent in 14 noiembrie 2011, cand dolarul a fost cotat la 3,1707 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.