Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB), care administreaza cele doua aeroporturi, a inregistrat in primele trei luni ale acestui an o crestere de aproape 7% a veniturilor fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Cresterea s-a datorat in primul rand veniturilor din exploatare, sustinuta de cresterea de trafic pe aeroporturile companiei. In primele trei luni, compania a inregistrat un profit brut de aproximativ 21,5 milioane lei, de 2,7 ori mai mare fata de cel aferent primului trimestru din 2013.
"In trimestrul I 2014, pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti si Aeroportul International Bucuresti-Baneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian a depasit 1,5 milioane de pasageri, atingand nivelul record de 1.566.992 pasageri, cu 4,5% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, creandu-se astfel premisele atingerii pragului de 8 milioane de pasageri in intreg anul 2014", se arata intr-un comunicat al CNAB transmis luni MEDIAFAX.
Pentru prima oara in ultimii ani, s-a inregistrat si o crestere a numarului de miscari aeronave (decolari si aterizari) de aeronave. Astfel, in luna martie 2014, numarul miscarilor de aeronave a fost de 7.643, cu aproximativ 1,8% mai mult fata de aceeasi luna a anului trecut.
In anul 2013, cele doua aeroporturi ale Capitalei, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti si Aeroportul International Bucuresti Baneasa-Aurel Vlaicu, au fost tranzitate de aproape 7,65 milioane de pasageri, numarul de miscari de aeronave ridicandu-se la 95.984.
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti si-a inceput activitatea la data de 5 februarie 2010 si asigura coordonarea operationala si managementul celor doua aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost infiintata prin fuziunea societatilor care gestionau cele doua aeroporturi bucurestene.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Traficul aerian din Bucuresti, in crestere cu 4.5%.