Exporturile au crescut cu 7,9%, in euro, iar importurile s-au redus, potrivit datelor anuntate joi de Institutul National de Statistica (INS).

Exporturile FOB au totalizat 141,02 miliarde lei (32,02 miliarde euro), iar importurile CIF 157,5 miliarde lei (35,76 miliarde euro).

Comparativ cu ianuarie-august 2012, exporturile au crescut cu 7,5% la valori exprimate in lei (7,9% la valori exprimate in euro), iar importurile au scazut cu 1,3% in lei (0,8% in euro).

Deficitul comercial FOB-CIF a fost astfel de 16,48 miliarde lei (3,74 miliarde euro), mai mic cu 11,81 miliarde lei (2,63 miliarde euro) decat cel inregistrat in primele opt luni ale anului trecut.