"Trebuie sa modificam politicile care sunt pe cale sa devina un obstacol in calea solidaritatii europene", a declarat prim-secretarul Partidului Socialist francez, Harlem Désir.

"Trebuie sa refuzam o confruntare geografica intre sudul si nordul Europei. Este necesar un proiect european comun", a adaugat el.

"Rezultatul politicilor de austeritate este inversul obiectivelor anuntate: recesiunea se agraveaza, somajul explodeaza. Criza economica se transforma in criza sociala din ce in ce mai grava", a subliniat Desir, scrie MEDIAFAX.

"Actuala politica europeana imbolnaveste Europa: fie o schimbam, fie ne omoara", a completat liderul Partidului Socialist din Spania, Alfredo Rubalcaba.