Liderul sindical s-a intalnit luni cu Varujan Vosganian, ministrul de resort, la Ministerul Economiei.

Una dintre concluziile intalnirii a fost ca este necesarea disponibilizarea a peste 1.000 de angajati, scrie hotnews.ro.

Pe fondul vestilor despre dispnibilizare, angajatii Oltchim au reluat luni protestele. Peste 300 de salariati de la combinatul Oltchim din Ramnicu Valcea au proestate in fata sediului unitatii, liderii sindicali spunand ca oamenii sunt revoltati de intentia administratorului judiciar de disponibilizare a aproximativ 1.000 de angajati ai societatii.

Potrivit reprezentantilor Sindicatului Liber Oltchim, decizia de disponibilizare, care apartine administratorului judiciar, este ilegala, relateaza MEDIAFAX.

"Noi am inteles ca peste 1.000 de angajati vor ramane fara loc de munca in perioada urmatoare: de astazi sau de la 15 aprilie. Noi nu am fost anuntati inca oficial. Decizia este insa ilegala, deoarece nu a fost elaborat si aprobat planul de reorganizare, iar decizia de disponibilizare nu a fost discutata cu sindicatele", a declarat, luni, liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu.