Tocmai de aceea este bine să ții cont de anumiți pași pe care să îi faci sau produse de păr pe care să le folosești pentru a te asigura că sănătatea părului este una optimă și să treci mai ușor peste acest anotimp.

Trucuri de îngrijire a părului pe timp de iarnă

Poate că pe unele le pui deja în aplicare, însă sperăm să găsești și altele în acest articol, iar părul tău să fie și mai frumos și mai sănătos!

1. Hidratează-l

Acest sfat se aplică, de fapt, de-a lungul anului, însă mai cu seamă iarna. Poți face acest lucru aplicând săptămânal o mască de hidratare intensă. Cel mai indicat este ca, după aplicarea măștii, să prinzi părul într-un turban dintr-un prosop îmbibat în apă și stors mai apoi. Astfel el are parte de hidratare atât de la prosop, cât și de la mască.

2. Usucă-l cu atenție

Atunci când ai de ales dintre mai multe uscatoare de par trebuie să fii atentă să-l alegi pe cel care are funcție de ionizare și mai ales îți permite să setezi mai multe temperaturi. Fie că lucrezi la salon sau ai nevoie de unul pentru acasă, recomandarea noastră este să investești într-unul profesional, pentru că nu îl iei să îl folosești pentru o perioadă scurtă de timp, ci dimpotrivă, te va îngriji mulți ani.

3. Atenție la folosirea aparatelor de coafat

Dacă până și temperatura uscătorului o scădem pe timp de iarnă, este recomandată și folosirea cât mai rar a aparatelor de coafat pentru că acestea usucă părul și îl deteriorează în același timp. Dacă ai nevoie neapărat de o coafură anume, atunci poți să le folosești, însă nu atât de des și, neapărat, împreună cu produse de protecție termică.

Coafura ideală pe timp de iarnă este părul prins cu un elastic gros, care împiedică ruperea acestuia.

4. Tunde vârfurile

Știm că atunci când auzi de tuns vârfurile te sperii, însă pe timp de iarnă este de preferat să faci acest lucru chiar și o dată pe lună, pentru că acestea se rup mai repede din cauză că se ating mai des de geacă, glugă și fular.

Pe lângă asta, părul începe să se usuce de la vârfuri, așa că ai grijă să le tunzi cât de des ai ocazia!

5. Cumpără căciuli de calitate

Iarna ne acoperim des părul, iar de multe ori observăm că acesta se electrizează fără să ne dăm seama de cauză pe moment. Aceasta poate fi materialul din care sunt confecționate căciula și fularul, adică unul sintetic care face mai mult rău părului. Încearcă să-ți cumperi accesorii din materiale cât mai naturale sau cu certificare Oeko-Tex sau GOTS și, chiar dacă faci o investiție mai mare pe moment, îți vei mulțumi pe termen lung.

6. Masaj capilar

Scalpul merită și el să fie îngrijit bine și poți să începi acest proces printr-un masaj capilar care pune în mișcare circulația sangvină. Folosește un ulei de avocado sau ori de care ai la îndemână și este bogat în vitamina E.

Fă masajul în timp ce ești în cadă sau sub duș deoarece aburii ajută la absorbția uleiului și efectul va fi unul și mai intens.

7. Alimentația corectă

Ca și de-a lungul anului, alimentația corectă ajută la menținerea scalpului și a părului sănătos. Deficitul de proteine, minerale și calorii afectează și rădăcina părului, iar acesta va cădea mai des decât atunci când ai o alimentație echilibrată.

Atât produsele de îngrijire a părului, cât și aparatele profesionale sunt acum mult mai aproape de tine, așa că, fie că lucrezi la un salon sau dorești să îți acorzi îngrijirea corectă zi de zi și săptămână de săptămână în confortul casei tale, alege-le pe acestea pentru a obține satisfacție pe termen lung!

//