Accidentul a avut loc luni, în regiunea Yorkshire Dales, în timp ce echipa filma pentru un nou sezon al emisiunii. La volanul mașinii se afla Paddy McGuinness, unul dintre prezentatorii emisiunii Top Gear.

Acesta se afla la volanul unui Lamborghini Diablo și a pierdut controlul mașinii, ajungând cu vehiculul pe un câmp de pe marginea șoselei.

Poliția din North Yorkshire, care monitoriza filmările când a avut loc accidentul, a confirmat că acesta a avut loc în jurul orei locale 15:00.

Echipa Top Gear se afla în Ribblehead și a vizitat și Yorkshire Dales, fiecare dintre cei trei fiind la volanul unei supermașini retro. Mașina lui Paddy McGuiness a derapat și a părăsit carosabilul, însă s-a oprit rapid.

Comediantul a postat pe Instagram un clip în care îi asigură pe fanii săi că totul este în regulă și că n-a pățit nimic