Vicecampioana Steaua disputa in aceasta seara de la ora 20.30 (in direct pe Antena 1), pe terenul lui FC Vaslui, meciul din prima etapa a sezonului.
Meciul, care in ultimele trei editii ale Ligii I s-a soldat cu scandaluri, este prefatat si in acest an de un razboi al declaratiilor intre cei doi patroni, Adrian Porumboiu (FC Vaslui) si Gigi Becali (Steaua). In plus, cei doi se afla in tabere rivale si in razboiul declansat de scandalul „Valiza": vasluianul il sustine pe presedintele Mircea Sandu, in timp ce latifundiarul din Pipera planuieste demiterea „Nasului".
Dupa ce si-a acuzat in doua randuri jucatorii de non-combat in fata Stelei, Porumboiu este linistit acum: „Nu mai patesc si a treia oara la fel. Am incredere in jucatorii noi pe care i-am adus la echipa in aceasta vara".