Imaginile horror de dinaintea derby-ului clujean „U“ - CFR, disputat pe 7 mai, in ultima etapa a editiei trecute din Liga I la fotbal, au facut inconjurul lumii. Un om fara aparare, cazut la pamant, lovit cu bestialitate de niste adolescenti cu chip uman si suflet de fiara. L-au izbit cu pumnii si cu bocancii. Mereu si mereu, numai in cap. Apoi, unul dintre agresori, nemultumit de rezultatele obtinute, a insfacat o dala de trotuar, incercand sa-i spulbere teasta celui despre care stia ca e jandarm.

Cei patru indivizi a caror cruzime a socat si ingrozit au fost, ulterior, identificati pe baza imaginilor si a fotografiilor. Retinuti de politie, cu mandate de arestare, huliganii ar fi fost, oriunde in lume, judecati si condamnati in regim de urgenta. Astfel de fiare nu pot fi lasate in libertate pentru a pune in pericol viata semenilor lor. La Cluj, lucrurile stau insa altfel. Au trecut de atunci aproape doua luni si procesul inca nu a inceput. Un lant al slabiciunilor face ca agresorii sa nu fi dat inca socoteala pentru teribila crima pe care au incercat s-o comita. O procedura greoaie, un dosar prost instrumentat, o incadrare gresita si, apoi, inevitabilele vicii de procedura atacate de avocatii apararii ne explica de ce, in Romania, expresia „justitia umbla cu capul spart“ nu e doar figura de stil.