Cu sase saptamani inainte de startul Jocurilor Olimpice de la Beijing, Sandra Izbasa, liderul echipei feminine de gimnastica a Romaniei, i-a provocat mari emotii antrenorului Nicolae Forminte. In cea de-a doua zi a Campionatelor Nationale de la Ploiesti, campioana europeana s-a accidentat la glezna, chiar in timp ce efectua incalzirea la sarituri, primul aparat la care urma sa evolueze. Imediat, stelista a fost dusa de tatal sau (n.r. - asistent medical de profesie) la Bucuresti pentru a i se efectua o radiografie. „S-a fortat un pic, a fost insa doar o sperietura. A efectuat radiografia si nu e nimic grav.
Ea nu a mai concurat insa, am dorit sa o protejam“, a spus presedintele FRG, Adrian Stoica.
In absenta Sandrei Izbasa, care a mai avut in trecut probleme la glezna, dar si a tinerei Anamaria Tamarjan, menajata in acest concurs, Steliana Nistor nu a avut practic rivala in intrecerea de la individual compus. Intre doua probe de bacalaureat, sibianca a cucerit titlul de campioana nationala absoluta, cu un punctaj de 61,900, devansandu-le pe Andreea Grigore (locul 2), 59,550 puncte, si Andreea Acatrinei (locul 3), 58,975 puncte.
La masculin, primul loc al podiumului a fost ocupat de dinamovistul Razvan Selariu, cu 89,700, acesta devansandu-i pe Flavius Koczi si pe Adrian Bucur. Dupa o absenta indelungata, Marian Dragulescu a revenit in competitii cu ocazia intrecerii pe echipe din cadrul Nationalelor Romaniei. Marocanul a evoluat la trei aparate, bara fixa, sol si sarituri, la ultimul dintre acestea obtinand cea mai mare nota din concurs, 16,700. La capitolul reveniri si-a inscris numele si Cerasela Patrascu, gimnasta accidentata la Europenele de la Amsterdam. Patrascu a lucrat la numai doua aparate, paralele si barna.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Alarma la nationala de gimnastica.