Becali anunta ca a primit, din partea „unui club mare“ o propunere pentru capitanul Stelei, insa nu este dispus sa se desparta de acesta decat in schimbul unei sume impresionante. „Singurul jucator de la Steaua pentru care exista interes e Radoi, pentru care negociez, am cerut 15 milioane. Am cerut 15 milioane ca sa nu-l dau, dar ei s-ar putea sa dea. Am spus: nu e de vanzare. Cum nu e de vanzare? Uite-asa, nu e de vanzare. La 15 milioane m-as indoi, si e posibil sa dea, pentru ca e o echipa mare, puternica. Nu-i de vanzare, nu-i de vanzare, dar pana la urma orice e de vanzare, in afara de familie, de lucrurile sentimentale. Ia si el un salariu de doua milioane“, a spus Becali. Finantatorul din Ghencea a plecat ieri dimineata, impreuna cu verii sai Ioan si Victor Becali, spre Moscova, pentru a asista la finala Ligii Campionilor dintre Manchester United si Chelsea Londra. Alaturi de cei trei nu s-a urcat in aeronava si antrenorul Stelei, Marius Lacatus, ci tehnicianul Unirii Urziceni, Dan Petrescu. Nimeni altul decat antrenorul pe care Becali l-a anuntat ca il va lua la Steaua dupa ce se va desparti de Marius Lacatus.

Fiara tipa dupa jucatori
Lasat la Bucuresti sa se ocupe de gasirea unor intariri pentru sezonul viitor, Marius Lacatus si-a stabilit deja tintele pentru campania de transferuri: „Avem nevoie de un varf, de un mijlocas stanga si de unul central pentru a crea concurenta. Nu pot spune ca exista posturi deficitare, dar vom incerca sa facem concurenta pe fiecare post din echipa. Presa belgiana anunta ieri ca Steaua si gruparea greaca Larissa sunt interesate de achizitionarea mijlocasului israelian Salim Toama, care in prezent evolueaza la Standard Liege.