Comisia Federala de Apel, prezidata de Doru Viorel Ursu, a decis, in sedinta tinuta, ieri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, ca Steaua si Rapid sa joace cate un meci, pe teren propriu, cu portile inchise, din cauza incidentelor petrecute in intalnirea directa, de pe Ghencea. Cand a iesit din sala de judecata, Mihai Stoica, presedintele executiv al Stelei, a fost foarte vehement la adresa comisiei si a presedintelui acesteia: "Nu-mi vine sa cred asa ceva! Este o actiune premeditata. In acest fel, Stelei si lui Rapid li se micsoreaza sansele in lupta pentru titlu".

La randul sau, Paul Cazan, directorul sportiv al Rapidului, a declarat: "Nu am auzit in istoria fotbalului ca o echipa oaspete sa fie penalizata pentru deficientele organizatorice ale gazdelor. Vom face apel! Trivialitati striga si galeria lui Dinamo, si clubul nu pateste nimic".