Steaua a relansat astfel, campionatul, goana dupa milioanele oferite de UEFA are din nou mai multi concurenti. Ardelenii au deschis scorul inca din minutul 4, atunci cand ex-stelistul Trica a marcat printru-un sut din interiorul careului, pentru ca la jumatatea primei reprize ros-albastrii sa egaleze printr-un autogol al portarului celor de la CFR, canadianul Hirschfeld. Bucurestenii izbutesc sa inscrie golul victoriei aproape imediat dupa reluarea intalnirii prin Dayo Moreno. Scorul final al meciului, 3-1, avea sa fie stabilit in minutele de prelungiri ale partidei de catre contestatul Ovidiu Petre, rezultat in urma caruia Steaua ramane la opt puncte de CFR, anunta Ziua.

Interesul pentru partida de aseara a fost enorm. Arena din Ghencea a fost ocupata de 25.000 de spectatori, din care majoritatea s-au aflat in stadion cu o ora inainte de fluierul de start al partidei.
Stadionul Ghencea a fost arhiplin, desi au fost probleme cu distributia biletelor, dar si cu sistemul de monitorizare. Imperfectiunile au fost sanctionate de fani, care au afisat un banner pe care scria "Luni-miercuri casa inchisa, de joi, bisnita are cale deschisa", ca aluzie la faptul ca biletele pentru aceasta partida s-au vindut in doar doua zile, iar de joi, bisnitarii au inceput sa le revinda la suprapret. In partea a doua a meciului, fanii de la peluza nord au afisat un banner ironic la adresa formatiei clujene: "Autonomie+campionat, treziti-va din visat".

Batai de strada soldate cu raniti
Derby-ul nu a fost lipsit de incidente violente. Inaintea meciului, fanii celor doua echipe s-au batut la portile stadionului, a fost nevoie de ambulante pentru a le acorda ingrijiri medicale suporterilor batuti. Spre sfarsitul primei reprize, in sectorul oaspetilor s-a iscat un nou scandal, de data aceasta intre suporterii ardeleni si fortele de ordine. Stelistii au pus paie pe foc, scandand minute in sir „Romania, Romania“. Stewarzii de la stadion i-au controlat pana la piele pe spectatori, dorind sa se asigure ca tricourile oamenilor nu seamana cu cele purtate de reprezentantii firmei de paza „BGS“. Evenimentul Zilei atentioneaza ca la meciul Steaua - Dinamo, suporterii „cainilor“ au introdus torte in teren patrunzand in stadion necontrolati, deoarece purtau tricouri cu inscriptia „BGS“.