Partida in care isi va apara centura de campion mondial al supermijlociilor, versiunea IBF, ii va aduce lui Lucian Bute peste 400.000 de dolari. Meciul se desfasoara maine noapte, la Montreal, in fata a 14.000 de spectatori. Pugilistul roman se va confrunta cu americanul William Joppy, de trei ori campion mondial. Dupa ultimele doua luni de pregatire, Bute considera ca merita fiecare dolar din bursa, pana acum avand la activ 120 de reprize de sparring in fata a patru parteneri diferiti. Mai mult, in ultima saptamana a fost nevoit sa slabeasca si 6 kilograme pentru a ajunge la cele 79 ideale, urmand o dieta stricta, chiar daca antrenamentele s-au desfasurat in continuare la aceeasi intensitate. Gardianul povesteste ca nici macar astazi, cu ocazia zilei sale de nastere, Lucian nu isi va permite nici un exces.

Pe langa antrenamentele intense, pugilistul roman se afla in abstinenta sexuala de aproximativ o luna. „Nu intretin relatii sexuale in ultimele patru saptamani dinaintea unui meci. Cind boxam la amatori, pentru Romania, am avut o relatie sexuala cu o zi inaintea unui meci, iar apoi am platit pretul. Am avut picioarele moi inca de la finalul primei runde“, a declarat Bute intr-un interviu acordat presei canadiene. Potrivit Cotidianul, Bute si-a amanat petrecerea de aniversare pentru finalul acestei saptamani. „Deocamdata voi sarbatori la antrenament. Voi face insa o petrecere dubla simbata, dupa ce-l voi invinge pe Joppy. Acela va fi cel mai frumos cadou pe care mi l-as putea face. Sigur, americanul are de partea lui experienta. El a boxat impotriva unor pugilisti de calibru ca Bernard Hopkins si Jermain Taylor. Asta nu ma sperie, ba din contra, ma motiveaza. Dupa aceasta infruntare voi deveni categoric un boxer mai bun“, a spus Bute.

Romanul s-a pregatit impecabil pentru aceasta confruntare si este decis sa-si pastreze invincibilitatea, el avand pana acum 21 de victorii, dintre care 17 inainte de limita. Mai varstnic cu 9 ani, Joppy a afisat mult optimism la sosirea la Montreal, nearatandu-se deloc deranjat ca romanul porneste cu titlul de favorit. “Prietene, pregateste-te de razboi!”, a fost mesajul americanului, care este convins ca va cuceri titlul. Meciul Bute-Joppy va avea loc la Bell Centre, clubul canadian Interbox anuntand ca au fost vandute deja peste 11.000 de bilete. In Romania intalnirea va putea fi transmisa sambata dimineata, la ora 4:15, numai la Radio Romania Actualitati, informeaza Jurnalul National.

De cealalta parte, intr-un interviu acordat de Lucian Bute presei canadiene la inceputul saptamanii, romanul spune ca cel mai mare cadou pe care i l-ar face mamei sale ar fi o calatorie in Canada. "Parintii mei nu au iesit niciodata din Romania. Vreau sa le platesc o calatorie in Canada, pentru a vedea cum traiesc eu la Montreal", scrie Curentul.

Pe 8 februarie, Lucian Bute a fost declara cel mai bun pugilist al anului 2007 de catre o agentie de box canadiana, considerata cea mai tare in domeniu.

Cronica Romana informeaza ca romanul va fi sustinut din tribune, de colegii sai de la Interbox, Adrian Diaconu si Ion Ionut, alias Jo Jo Dan. Acestia vor putea fi vazuti la Bucuresti, exact peste o luna, cand primul va ataca titlul mondial interimar la categoria semigrea, versiunea WBC, iar celalalt isi va apara centura de campion nord-american NABA la usoara, in fata argentinuanului Raul Balbi, fostul adversar al lui Leonard Doroftei.