Fotbalul romanesc continua sa aiba mari carente organizatorice. A fost nevoie ca Stefan Vrabioru sa moara pe teren intr-un meci de Divizia A, in iulie 1999, pentru ca azi sa avem ambulante dotate corespunzator la fiecare partida oficiala din liga pastorita de Dumitru Dragomir. Acum am avut parte de emotii uriase cu stelistul Habib Habibou si urmarea pare sa fie ca vom avea salvari si la meciurile de verificare. De data aceasta, francezul a avut mai multa sansa.

O faza banala din timpul amicalului Steaua-Levski Sofia (1-0), vineri seara, se putea solda cu o tragedie. Era minutul 85, Habib Habibou s-a intors dupa o minge, iar fundasul marocan Rabeh i-a aplicat o dubla lovitura de cot, in gat si pometele drept, ­ceea ce l-a facut pe jucatorul ­stelist, de doar 19 ani, sa ramana inert pe gazon. Jucatorul si-a pierdut cunostinta, a fost nevoie de 15 minute de precipitare, in care Habib era lesinat, ca acesta sa fie suit intr-un jeep, care a patruns pe gazon printre jucatori, si dus la un spital din Larnaca.

Nu exista ambulanta. De ce? Explicatia e simpla: cluburile n-au cerut, organizatorii n-au propus. „Noi am gresit fiindca n-am cerut o salvare la acest meci", s-a scuzat managerul Adrian Ilie, in fata reporterilor, sambata.

La un pas de moarte

Daca s-ar fi intamplat o tragedie, cine ar fi raspuns penal? Probabil nimeni. Socanta este declaratia lui Mihai Barbulescu, seful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Coltea, acordata pentru www.gsp.ro: „Daca intra in stop-cardiorespirator nu-l mai salva nimeni, fiindca nu existau aparate de resuscitare".

Cluburile din Romania aleg mai mereu Cipru pentru cantonamentele din intersezon, deoarece preturile sunt destul de reduse, clima este blanda (18-21 grade), iar terenurile sunt excelente. Niciodata insa conducatorii n-au solicitat o echipa de medici specializati, ci s-au bazat pe doctorul angajat la propria formatie.