Ultimul fluier al partidei Steaua - Slavia, scor 1-1, a insemnat, in mare parte, incheierea aventurii europene a “ros-albastrilor” in acest sezon. Antrenorul Stelei, Marius Lacatus, s-a aratat multumit de joc, insa crede ca elevii sai resimt inca oboseala acumulata:
“E pacat ca nu am reusit prima victorie in grupe, desi am dominat jocul si ne-am creat ocazii. Ma bucura modul in care s-au miscat jucatorii in prima repriza, simplitatea jocului. Pacat ca si datorita oboselii acumulate, nu am putut sa jucam la fel de bine si in partea a doua”.
Jucatorii lui Marius Lacatus incercau un sentiment de frustrare dupa partida, constienti fiind ca au scapat victoria printre degete, in fata unei echipe pe care o puteau bate. Fundasul Dorin Goian a pus totul pe seama nesansei:
“S-a vazut ca meritam sa castigam, dar asa e in fotbal. Este nemeritat locul trei ocupat de Slavia, dar acesta este fotbalul. Cred ca totul e din cauza ghinionului. si la ei am jucat bine si am pierdut, iar acum nu mai zic. Steaua nu e mai slaba decat anul trecut. Vom fi motivati pentru meciul de la Londra. Nu jucam in fiecare zi cu Arsenal. Acum ne ramane campionatul”.
Jucatorii ros-albastri si-au propus un obiectiv pentru ultimul meci din Grupa H a Ligii Campionilor, cel cu Arsenal: cel putin sa lase o impresie buna pe teren. “Anul acesta a fost mai slab pentru noi in Europa. Adversarul a avut o jumatate de ocazie si a inscris. La Londra vom incerca sa jucam cat mai bine, sa lasam o impresie cat mai buna pentru ultimul joc. Slavia a avut patru ocazii in cele doua meciuri si a marcat trei goluri. Am fost si ghinionisti”, a spus Mihai Nesu, unul dintre titularii Stelei.
Finantatorul Stelei, Gigi Becali, s-a declarat foarte dezamagit dupa remiza cu Slavia. “Sunt dezamagit. Am facut o prima repriza extraordinara. Asteptam mai mult de la a doua repriza. Am dominat clar, dar nu am castigat si nu am fost niciodata mai amarat ca in seara asta”, s-a lamentat Gigi.
Cel mai slab an pentru romani
Dupa 1-1 cu Slavia Praga, Steaua paraseste cupele europene, pierzand si ultima speranta de a mai prinde UEFA. Echipa din Ghencea a pus astfel punct unui an dezastruos al echipelor romanesti in Europa.
Fata de momentele din anii trecuti, in acest sezon insuccesele s-au tinut lant. Otelul si CFR Cluj au parasit Cupa UEFA inca din turul doi preliminar. A urmat tentativa esuata a lui Dinamo de a ajunge in grupele Ligii Campionilor, ca, mai apoi, cainii sa iasa si din a doua competitie continentala.
Nici Rapidul n-a putut sa treaca de Nurnberg si s-a uitat la grupele UEFA la televizor. Astfel, odata cu eliminarea Stelei, Liga 1 ramane fara nici o reprezentanta in primavara europeana. O astfel de contraperformanta nu a mai avut loc din sezonul 2003-2004.
Incepand cu 2004, Steaua a trecut de fiecare data de toamna fotbalistica. Mai intai, cu Walter Zenga pe banca, a ajuns in saisprezecimile Cupei UEFA, unde a eliminat pe Valencia. in optimi au pierdut cu Villareal.
Anul urmator a fost cel mai bun pentru Romania, pentru ca in afara de ros-albastri, si Rapidul a ajuns in sferturile UEFA. A fost atunci celebrul duel romanesc, castigat de Steaua, scoasa mai apoi in semifinale de Middlesbrough.
In sfarsit, in sezonul trecut, a fost randul lui Dinamo sa prinda primavara europeana, unde au pierdut cu Benfica, in saisprezecimi. Totodata, Steaua a fost eliminata in aceeasi faza de Sevilla.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Falimentul Steaua.